FOTO | Protestele la Casa Județeană de Pensii Alba continuă: Care sunt revendicările funcționarilor
FOTO | Protestele la Casa Județeană de Pensii Alba continuă: Care sunt revendicările funcționarilor
Astăzi, 9 noiembrie, protestele angajaților Casei Județene de Pensii Alba au continuat, sindicaliștii solicitând salarii egale cu cele ale angajaților Casei Naționale de Pensii Publice, având aceleași condiții de muncă.
„Funcţionarii publici din cadrul Casei Judeţene de Pensii ALBA (împreuna cu alte Case de Pensii din ţară), sunt in protest pe perioada nelimitata, începând cu data de 06.11.2023, prin suspendarea activitatii cu publicul.
Protestam faţă de parcursul legislativ al proiectului de lege privind completarea art. 141 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul în care, „personalul caselor teritoriale de pensii să beneficiaze, prin asimilare, de aceleaşi drepturi salariate ca şi personalul din cadrul CASEI NAŢIONALE DE PENSII PUBLICE, stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.Totodată solicitam ca art. 126 alin.(2) si art. 127 din proiect- lege pensii sa intre in vigoare la data de 01.01.2024.
Pentru respectarea principiului constitutional al egalitatii in fata legii, nivelul maxim al salariului de baza/indemnizatiei de încadrare trebuie sa fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile in cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupationale prevăzute de Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
In consecinţa, nu solicitam altceva decât egalizarea salariilor cu cele de la nivel central si alinierea cu cele ale funcţionarilor publici din alte instituţii deconcentrate si din administraţia locala si judeţeană, iar in prezent acest lucru se poate realiza doar prin adoptarea unei noi legi”, se arată într-un comunicat al angajaților Casei Județene de Pensii Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT rutier pe DJ 107, spre Roșia de Secaș: Un autobuz s-a răsturnat. Intervin paramedicii Un autobuz s-a răsturnat, luni seara, 30 martie 2026, pe DJ 107, la ieșirea din Cergău Mare spre Roșia de Secaș. Din primele informații, în vehicul nu se aflau pasageri și nu au fost persoane încarcerate. Potrivit ISU Alba, stația […]
UPDATE AVERTIZARE RO-ALERT la Șugag: A fost semnalată prezența unui urs, zona drumului de acces dintre Lacul Oașa spre Luncile Prigoanei
AVERTIZARE RO-ALERT la Șugag: A fost semnalată prezența unui urs, zona drumului de acces dintre Lacul Oașa spre Luncile Prigoanei Jandarmii din Alba intervin, luni, în comuna Șugag, după ce prezența unui urs a fost semnalată pe drumul de acces dintre Lacul Oașa și Luncile Prigoanei. Pentru avertizarea populației, ISU Alba a transmis și un […]
VIDEO | Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL
Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL Faza națională a Olimpiadei de Matematică 2026 pentru clasele IX-XII este găzduită de Alba Iulia, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026. Astfel, peste 400 de elevi și profesori însoțitori, precum și aproximativ […]
