FOTO| PROTEST spontan la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba: Circa 80 de angajați, solidari cu finanțiștii din țară
PROTEST spontan la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba: Circa 80 de angajați, solidari cu finanțiștii din țară
Aproximativ optzeci de angajați ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba au declanșat, în dimineața zilei de vineri, 11 august, un protest spontan, în holul sediului din Alba Iulia.
„Protestul la care au participat aproximativ 80 de persoane a durat circa două ore, de la 8.30 până la 10.30, angajații solidarizându-se cu solicitările colegilor din țară. Noi aveam pe data de 22 august o acțiune organizată de sindicat, un protest spontan cu blocarea tuturor serviciilor și trezoreriei timp de două ore, dar se pare că ieri după ședința care a avut loc la nivelul ministerului colegii s-au suparat și au ieșit în grevă spontană”, a declarat pentru ziarulunirea.ro Florin Oană, președintele Sindicatului Liber din cadrul Finanțelor Alba.
18.000 de salariați ai finanțelor au protestat vineri în toată țara, de la orele 8,30, solidarizându-se cu protestul de joi de la Ministerul Finanțelor, pentru a susține revendicările privind:
– Egalizarea salariilor la nivelul maxim în plată pe fiecare funcție, grad profesional și gradație în cadrul sistemului fiscal
– Introducerea în noua lege a salarizării a familiei ocupaționale ”finanțe” și a unei grile de salarizare corespunzătoare complexității activității desfășurate
– Respingerea în totalitate a proiectului ordonanței de urgență privind reducerea cheltuielilor bugetare, care dacă ar fi aprobat în forma actuală, ar duce la diminuarea veniturilor cu 700 de lei (pe medie) și la pierderea locurilor de muncă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]
Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă
Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]

