Curier Județean

FOTO Protest la Colegiul Național ”David Prodan” Cugir. Părinți, profesori și elevi susțin păstrarea clasei de filologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Luni, începând cu ora 15.00, în fața Colegiului Național ,,David Prodan” Cugir a avut loc un protest la care au luat parte peste 70 de persoane reprezentând părinți, profesori și elevi din clasa a VIII-a aparținând școlilor gimnaziale din oraș.

Totul a pornit de la Planul de școlarizare pentru anul de învățământ 2018 – 2019, prin care Colegiul Național ,,David Prodan” a solicitat ISJ Alba, un număr de trei clase de a IX-a zi cu următoarele specializări: matematică-informatică, intensiv informatică; ştiinţele naturii şi filologie, intensiv engleză, ţinându-se cont de rezultatele sondajului aplicat în toamna anului 2017 elevilor şcolilor gimnaziale,  în  urma căruia a rezultat faptul că 82 de elevi (39 opţiuni pentru matematică-informatică, 28 opţiuni pentru ştiinţele naturii şi 15 opţiuni pentru filologie) doreau înscrierea la colegiul amintit.

În opinia celor cu care am stat de vorbă, s-a făcut această solicitare pentru a asigura continuitatea pe profilurile existente, pe baza sondajelor aplicate elevilor de clasa a VIII-a şi la solicitările părinţilor acestor elevi, demers susţinut și de autorităţile locale ale oraşului.

Cu toate acestea, ISJ Alba a informat colegiul că alocă doar două dintre cele 3 clase de zi şi a cerut stabilirea specializărilor acestora, alocând în plus, două clase de seral. Potrivit unor membri ai CA, au urmat solicitări, interpelări, reacţii pe tema dispariţiei clasei cu profil uman cu specializarea filologie şi a încălcării unor drepturi ale elevilor, dar nu s-a primit în acest timp niciun răspuns oficial de la ISJ. Au mai avut loc diverse şedinţe ale Consiliului local, ale Consiliului profesoral, Consiliului de Administraţie în care s-a dezbătut problema apărută, s-au făcut memorii de către autorităţile locale şi de către părinţi.

Într-o ședință CA din 30.03.2018, s-a reanalizat situaţia, iar rezultatul a fost următorul: solicitarea în continuare 3 clase, ţinând  cont de faptul că  a crescut numărul opţiunilor pentru specializarea filologie.  După cum am fost informați, în cursul dimineții de astăzi, la Prefectura Alba a avut loc o întâlnire (planificată), între o delegație a părinților elevilor din Cugir și reprezentanții Instituției Prefectului și anume: Subprefect Monica Popescu, respectiv Directorul Cancelariei Prefectului, Cornel Murg. A fost prezentă de asemenea, prof. Insp. Dorina Budoiu – din partea ISJ Alba și directorul Colegiului ,,David Prodan”, prof. Ionela Cozmescu. Conform informațiilor primite din partea delegațiiei de părinți a fost o discuție constructivă, în care reprezentanții Instituției Prefectului, atât subprefectul, cât și directorul Cancelariei au dovedit multă disponibilitate, au susținut situația prezentată de părinți și i-au asigurat pe aceștia că în cursul zilei de marți, vor transmite Ministerului Educației, o adresă de susținere din partea Instituției Prefecturii.

Acest demers va fi însoțit de documente menite să convingă, cu argumente cât mai obiective, necesitatea continuării activității școlare la Colegiul Național ,,David Prodan”, cu un număr de trei clase, dintre care, o clasă de filologie curs de zi.

Ulterior întâlnirii de la Prefectură, la Colegiul Naționl ,,David Prodan” a avut loc o ședință CA, prin care s-a hotărât redactarea unei adrese prin care se susține continuarea activității colegiului cu un număr de trei clase și care să fie înaintată către Instituția Prefectului. Referitor la situația creată, directorul colegiului, prof. Ionela Cozmescu nea declarat că întâlnirea de la Prefectură a fost una importantă, care a lăsat loc unui dialog deschis, cu multă susținere și înțelegere din partea doamnei subprefect Popescu și a domnului director Murg. În legătură cu protestul organizat la colegiu, aceasta a spus: ..Eu am recomandat organizatorilor, oportunitatea desfășurării unei astfel de acțiuni, doar după ce vor fi epuizate tóate demersurile pe care ni le-am propus pe acest sensibil subiect. Dacă asta s-a dorit, asta s-a realizat”.

(C.P.)

[nggallery id=5569]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

O pacientă de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, scrisoare de mulțumire pentru medicul care a tratat-o și echipa Secției ORL: „Nu îți spune doar ce vrei să auzi, ci ceea ce trebuie să știi”

Bogdan Ilea

Publicat

în

O pacientă de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, scrisoare de mulțumire pentru medicul care a tratat-o și echipa Secției ORL: „Nu îți spune doar ce vrei să auzi, ci ceea ce trebuie să știi” Un mesaj de mulțumire adresat dr. Elena Chira și întregii echipe a Secției ORL din cadrul Spitalului Județean de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Alexandru Sibișan, sportiv al CS Unirea Alba Iulia, a devenit campion european universitar la judo: ,,O nouă performanță uriașă obținută de sportivul nostru”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Alexandru Sibișan, sportiv al CS Unirea Alba Iulia, a devenit campion european universitar la judo: ,,O nouă performanță uriașă obținută de sportivul nostru” Sportivul CS Unirea Alba Iulia, Alexandru Sibișan, a cucerit medalia de aur la Campionatul European Universitar de Judo, desfășurat recent la Tirana, în Albania. Este o nouă performanță uriașă obținută de sportivul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Copiii dintr-un oraș din Alba, lecție practică de grădinărit: Au plantat, îngrijit și recoltat propriile legume, apoi i-au dăruit primarului un borcan de zacuscă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Copiii dintr-un oraș din Alba, lecție practică de grădinărit: Au plantat, îngrijit și recoltat propriile legume, apoi i-au dăruit primarului un borcan de zacuscă Copiii din Aiud au ocazia să învețe, în mod practic, cum se cultivă pământul și ce presupune îngrijirea unei grădini de legume, în cadrul unei inițiative interesante.  Proiectul a pornit la […]

Citește mai mult