FOTO. Proiectul socio-educativ „Devin sănătos trăind frumos!” organizat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a ajuns la final
FOTO. Proiectul socio-educativ „Devin sănătos trăind frumos!” organizat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a ajuns la final
Luni, 30 septembrie 2019, a avut loc încheierea proiectului „Devin sănătos trăind frumos!”, acțiune organizată de către Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Activitatea a fost finanțată de către Ministerul Tineretului și Sportului, în urma unui concurs la care a aplicat Asociația. În cadrul proiectului, derulat începând cu data de 5 august, au participat 48 de copii și tineri cu vârstă cuprinsă între 14 și 18 ani din județele Alba și Mureș, protejați în patru case de tip familial coordonate de Asociație.
Pe parcursul proiectului, tinerii NEETs au participat la două sesiuni de educație non-formală organizate în cadrul a patru case de tip familial din județele Alba și Mureș cu o durată de 5 zile. De asemenea, a fost organizată o tabără tematică „Devin sănătos trăind frumos!”, timp de o săptămână (la care au participat 40 de colegi ai tinerilor NEETs participanți ai proiectului), patru ateliere tematice, fiind realizată totodată și o broșură intitulată sugestiv „Devin sănătos trăind frumos!”.
Proiectul inițiat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a oferit cadrul adecvat pentru cei 48 de tineri participanți din cadrul celor patru Case de tip familial de a-și îmbunătăți cunoștințele și deprinderile pentru asigurarea unei alimentații sănătoase și a unui stil de viață sănătos într-un mediu non-formal.
Proiectarea activităților a vizat și sprijinul pentru integrarea copiilor în colectivele din care fac parte, oferindu-le posibilitatea să împărtășească colegilor impresiile din activitățile realizate în cadrul proiectului, de a schimba impresii din vacanțele de vară petrecute, dar și un cadru non-formal în care să învețe despre importanța sportului pentru o dezvoltare armonioasă.
Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia este o organizație non-guvernamentală a Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, având 18 ani de experiență și câteva mii de beneficiari. Dintre aceștia peste o mie de beneficiari sunt copii ocrotiți în case de tip familial, centre educaționale și de prevenire a abandonului școlar. Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia este organizație de utilitate publică și membru fondator al Federației Filantropia. Centrele în care sunt beneficiari copii funcționează în parteneriat cu Consiliile Județene Alba și Mureș prin Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, dar beneficiază și de sprijinul administrațiilor locale sau a altor parteneri.
Biroul de Presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | XEO Talks 2026: 13 echipe de robotică reunite la Alba Iulia. În premieră, evenimentul a devenit internațional, prin participarea unei echipe din Republica Moldova
XEO Talks 2026: 13 echipe de robotică reunite la Alba Iulia. În premieră, evenimentul a devenit internațional, prin participarea unei echipe din Republica Moldova În perioada 23–25 octombrie 2026, Alba Iulia a fost un punct de întâlnire pentru tinerii pasionați de robotică, tehnologie și dezvoltare personală. Asociația Educație prin Robotică, alături de echipele XEO și […]
Video | Două persoane din aceeași familie, reținute pentru trafic de droguri la Pianu: Sute de ramuri și plante de canabis, descoperite în urma perchezițiilor
Două persoane din aceeași familie, reținute pentru trafic de droguri la Pianu: Sute de ramuri și plante de canabis, descoperite în urma perchezițiilor Două persoane din aceeași familie, de 48 și 51 de ani, au fost reținute după ce ar fi vândut canabis timp de mai mulți ani. În urma a șapte percheziții făcute la […]
Vârstnică din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda „investiții la bursă”: Persoane necunoscute i-au promis un câștig rapid
Vârstnică din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda „investiții la bursă”: Persoane necunoscute i-au promis un câștig rapid O femeie de 74 de ani, din Cugir, a rămas fără 74.500 de lei după ce persoane necunoscute ar fi convins-o să facă mai multe transferuri bancare, sub pretextul unor investiții la bursă care i-ar […]
