Curier Județean

FOTO/ Proiectul „Donează o carte”, la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, a readus în atenţia copiilor şi părinţilor, „cartea” şi „biblioteca”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ritmul tot mai accelerat de evoluţie în ceea ce privește lumea contemporană şi acumularea progresivă de informaţii a pus amprenta asupra preocupărilor societății actuale, oamenii îndepărtându-se de cele mai importante surse de informație. Se întâlnește tot mai rar „gestul” de a citi o carte, de a intra într-o bibliotecă, într-o librărie, de a construi o bibliotecă proprie.

Petrecerea Divorțaților

Proiectul educaţional „ Donează o carte pentru bibliotecă” reprezintă o încercare de a repune în drepturi „cartea ” şi „biblioteca”, de a le readuce în atenţia copiilor şi părinţilor, de a contribui la redescoperirea lecturii ca un izvor de cunoaştere şi visare fără de egal. Proiectul promovează conduita pozitivă a copilului spre literatură.

Lectura are acum rivali redutabili care amăgesc cel mai mult pe cei mici. Televizorul, calculatorul, internetul au devenit repere pereche pentru fiecare generaţie din ultimii ani. Şi atunci se naşte întrebarea: mai este cartea „o făgăduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi” cum afirma scriitorul român Tudor Arghezi?

Proiectul s-a desfășurat la inițiativa cadrelor didactice de Limba și literatura română ( Claudia Oancea-Raica, Ana Comșa, Ioana Breazu, Iulia Tarko, Carmen Simu, Codruța Fleșer, Diana Aftenie, Mariana Borșan)  de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, a doamnei bibliotecar Maria Brad, bucurându-se de susținerea domnului director Ioan Tomoioagă și a doamnei director adj. Rodica Jeican. Având în vedere faptul că lectura este în centrul atenției, ne-am propus organizarea unei acțiuni voluntare prin donarea unor cărți de către elevii instituției, care să fie direcționate spre Centrul de Plasament Blaj, reprezentat de doamna director Maria Pauletti și Biblioteca Municipală „Școala Ardeleană”, condusă de doamna director Simona Frîncu. Nu în ultimul rând, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” a beneficiat de gestul elevilor prin biblioteca instituției, care se va îmbogăți cu o parte din volumele donate.

Proiectul s-a desfășurat în perioada 01.11.2017 – 20.12.2017, având mai multe activități propuse, menite să atragă interesul elevilor pentru lectură. Astfel, o primă etapă a fost finalizată, prin organizarea unui concurs de afișe cu mesajul „Donează o carte”. Ne-am bucurat de sprijinul sponsorilor care au oferit premii pentru toți elevii participanți , respectiv diplome, dulciuri, rechizite. Cea mai importantă parte, respectiv colectarea cărților donate de către copii și cadre didactice a avut un succes deosebit, prin implicarea acestora strângându-se un număr de 700 de volume din diferite domenii: beletristic, critică literară, culegeri de exerciții, etc. Clasa a VI-a a A, care a donat numărul cel mai mare de cărți (70), a fost premiată cu sprijinul sponsorilor, elevii participând și la înmânarea volumelor către Centrul de Plasament Blaj.

Această acțiune a fost desfășurată ajutorul profesorilor diriginți și al doamnelor învățătoare, care au insuflat elevilor gânduri pozitive privind beneficiile gestului lor.

Dorim, de asemenea, prin schimbul real de experienţă, prin donarea cărților,  de către participanţi,  să-i convingem pe copii de valoarea culturală şi spirituală a cărţii, să-i determinăm să descopere şi să înţeleagă că ele sunt rodul marilor spirite ale omenirii, că pot deveni cei mai fideli prieteni şi mentori.

[nggallery id=5087]

 

 

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat public decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Refacere drum de interes local Drum Comunal DC32 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia Un tânăr de 21 de ani din Coșlariu a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru lovire sau alte violențe, după un conflict din aprilie […]

Citește mai mult

Curier Județean

Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat miercuri, 28 octombrie 2026, sentința în dosarul a trei tineri acuzați de furt calificat, comis la Sântimbru. Niciunul nu va merge, deocamdată, la închisoare. Soluția poate fi atacată cu apel în 10 zile de la […]

Citește mai mult