FOTO: Proiectul ”CycleLogistics” – o alternativă durabilă pentru transportul bunurilor ușoare cu bicicleta – a ajuns la final
Primăria Municipiului Alba Iulia a finalizat cu succes implementarea proiectului „Move goods by cycle” (CycleLogistics). Proiectul a fost finanţat prin Programul European Intelligent Energy Europe, în cadrul căruia primăria, alături de alţi 10 parteneri europeni provenind din ţări precum Belgia, Marea Britanie, Italia, Bulgaria, Danemarca şi Olanda, au abordat probleme cauzate de traficul greu și calitatea deficitară a infrastructurii urbane de transport, propunând potenţiale soluţii pentru rezolvarea acestora.
De fapt, ”CycleLogistics” a fost axat pe reducerea energiei folosite în transportul de mărfuri urban şi pe încurajarea folosirii bicicletelor în scopul transportului de bunuri ușoare în centrele oraşelor din Europa, în detrimentul mașinilor.
”Alba Iulia dorește să fie un oraș cu viziune în ceea ce privește transportul mărfurilor în condiții ecologice și economice iar proiectul european ”CycleLogistics” reprezintă de fapt tocmai perspectiva unui oraș european. Dorim în perspectivă înlocuirea vehiculelor motorizate, acolo unde nu sunt strict necesare, cu biciclete cargo pentru livrări și transporturi de bunuri intra-urbane, și nu suntem singuri în acest demers ci alături de orașe importante, unde s-au facut pași serioși în această direcție” a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.
În cadrul unei campanii de sensibilizare, în zonele cele mai aglomerate din Alba Iulia au fost instalate panouri de informare pentru a-i inspira pe cetățenii care doresc să încerce modul ecologic și economic de a transporta bunuri, de la mărfuri ușoare la cumpărături, sau pentru a le oferi idei pentru posibile afaceri mobile. Beneficiile pentru comunitate sunt extraordinare: consum mai mic de energie și emisii scăzute de CO2, descongestionarea traficului, scăderea indicelui de zgomot și poluare, extinderea spațiului disponibil pentru cetățeni, toate având ca efect creșterea calității vieții urbane.
În perioada derulării proiectului, adică din luna mai 2011, cu sprijinul fondurilor europene și guvernamentale, în Alba Iulia s-au înființat aproximativ 20 de kilometri de piste speciale pentru biciclete. Un demers care va continua și în anii viitori și care dorește să relaționeze cartierele și locuitorii acestora cu principalele zone de interes: Cetatea și zonele de agrement, piețele, supermarket-urile, școlile, instituțiile publice, gara și autogara, stadion, bazinul olimpic, căminele studențești, etc. Alba Iulia trebuie să dețină vocația unui oraș prietenos cu mediul, curat, inteligent.
De asemenea, interesul autorităților locale încurajarea folosirii bicicletelor în zona Cetății Alba Carolina (și nu numai) s-a concretizat recent și prin înființarea unui centru I`velo, inaugurat în prezența secretarului general al Asociației Internaționale de Transport Public – UITP, Alain Flausch.
”Cred că folosind transportul public împreună cu bicicleta și cu mersul pe jos este modul de a ajuta orașul să se dezvolte în asemenea fel încât să fie plăcut să locuiești în el. Dacă te uiți la orașele sudamericane sau asiatice mari, nu este plăcut să locuiești în ele așa că suntem fericiți aici în Europa, în acest loc frumos care este Alba Iulia să avem un oraș frumos și ar trebui să îl păstrăm așa și să dezvoltăm transportul public urmărind acest lucru” a spus Alain Flausch, prezent la Alba Iulia cu prilejul Forumului pentru Mobilitate Urbană.
Prin intermediul proiectului ”CycleLogistics”, această inițiativă își propune ca în timp să își extindă poziția de la o piața de nișă, la o alternativă serioasă pentru transportul bunurilor ușoare, în interiorul orașelor.
FOTO: Romulus Oprișcan
[nggallery id=1599]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.
Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, fost candidat al partidului la Primăria Cugir a fost numit administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Numirea a fost făcută prin ordin […]
Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță
Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță Orașul Câmpeni se pregătește pentru una dintre cele mai ample investiții din ultimii ani în infrastructura de iluminat public. Întregul sistem de iluminat stradal […]
Video | Conducte de utilități vechi și de 70 de ani, înlocuite în Uioara de Sus. Primarul Silviu Vințeler: „După săpături, asfaltăm tot!”
Conducte de utilități vechi și de 70 de ani, înlocuite în Uioara de Sus. Primarul Silviu Vințeler: „După săpături, asfaltăm tot!” Administrația locală din Ocna Mureș, în parteneriat cu E.ON și APA CTTA, a început înlocuirea rețelelor de gaz și apă de pe strada Lungă din Uioara de Sus. Conductele actuale, unele vechi și de […]