FOTO| Proiect aiudean de succes în Ungaria: expoziţii de pictură, filme documentare şi fotografii de promovare a tursimului cultural
Două expoziţii importante au avut loc în acest început de primăvară, în Gyomaendrod, oraş înfrăţit cu municipiul Aiud. Este vorba despre “Colecţia Taberei Internaţionale de Artă Plastică “Iter-Art”Aiud (1996 – 2013)” şi “In memoriam Eva Mazzucco”. Manifestările au fost organizate în cadrul unui amplu proiect european, de Fundaţia Inter-Art Aiud, Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud, în parteneriat cu Fundaţia Hallható Hang – Gyomaendrőd, coordonatorul maghiar al programului.
Evenimentul complex, menit să facă cunoscută activitatea culturală din Aiud, să stabilească legături pentru proiectele europene viitoare şi să promoveze turismul cultural în Aiud şi în localităţile din zonă a cuprins, pe lângă cele două expoziţii, un film documentar despre un obicei popular maghiar din zona Rimetea, „Înmormantarea Fărşangului”, de Lorincz Zoltan jr., şi filmul de promovare “Aiud – Nagyenyed- Strassburg am Mieresch” semnat tot de Lorincz Zoltan jr., care a fost prezentat anul trecut la sediul ONU din New York în cadrul unei manifestări internaţionale, precum şi la Institutul Cultural Român din New York.
De asemenea un album foto „Aiudul de altădată”, realizat de Robert Lixandru și Ioan Hădărig, album editat în română, maghiară, franceză, engleză, germană, portugheză şi rusă, s-a făcut cunoscut în cadrul evenimentului.
Vernisajul expoziţiei cu lucrările artistei Eva Mazzucco, membru de onoare al Inter-Art Aiud s-a desfăşurat la Şcoala “Bethlen Gábor” din Gyomaendrod, Ungaria, în prezenţa unui numeros public tânăr şi a d.lui Varfi Andras , primarul localităţii. Au vorbit în deschidere Kovács Károly, Ştefan Balog şi Ioan Hădărig.
În ce priveşte expoziţia Internaţională Inter-Art Aiud, ce cuprinde lucrări semnate de 40 de artişti din 26 de ţări participante la tabăra aiudeană, a fost organizată în cadrul Galeriei “Vidovszky Béla”, Gyomaendrőd, Ungaria. Au prezentat evenimentul Varfi Andras, primarul localităţii, Kóris Györgyné, directorul galeriei, Ştefan Balog, preşedintele Inter Art şi scriitorul Ioan Hădărig.
Nu a lipsit un recital de chitară clasică, susţinut de către tinerii Papp Gábor şi Gulyás Dóra, de la Şcoala de Artă din Gyomaendrod (condusă de iniţiatorul acestui proiect, artistul plastic Hevesi Nagy Anikó).
În cadrul evenimentului, delegaţia aiudeană formată din Ştefan Balog, Andrei Bako, Zoltan Balog, Elena Cristea şi Ioan Hădărig a înmânat, în numele primarului municipiului Aiud, Mihai Horaţiu Josan şi a Consiliului Local Aiud, albumul ”Aiudul de altădată”, primarului din Gyomaendrod, precum şi reprezentanţilor instituţiilor de cultură şi şcolare.
Manifestarea a fost posibilă datorită unui proiect european, finanţat de Fondul Naţional de Cooperare – Ungaria, realizat de Fundaţia Hallható Hang – Gyomaendrőd, Fundaţia Inter-Art Aiud, în parteneriat cu Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud. La sfârşitul lunii martie, fundaţia şi Şcoala de Arte din oraşul Gyomaendrod anunţă că vor prezenta la Aiud o amplă manifestare culturală.
[nggallery id=1263]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
6 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
6 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează marți, 6 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Foto | Colegiul Militar din Alba Iulia, în mișcare: O săptămână dedicată sportului și spiritului de echipă
Colegiul Militar din Alba Iulia, în mișcare: O săptămână dedicată sportului și spiritului de echipă Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia au participat în perioada 23-30 septembrie 2026, cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului, la activități sportive menite să promoveze mișcarea, un stil de viață sănătos și bucuria de face sport împreună. Sub sloganul „BeActive” […]
Foto | Acțiune pentru capturarea câinilor fără stăpân de pe strada Alcala de Henares din Alba Iulia: ,,Vom continua astfel de acțiuni în zonele în care este semnalată prezența”
Acțiune pentru capturarea câinilor fără stăpân de pe strada Alcala de Henares din Alba Iulia: ,,Vom continua astfel de acțiuni în zonele în care este semnalată prezența” Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat din cadrul municipiului Alba Iulia, împreună cu Poliția Animalelor Alba, Poliția Locală Alba Iulia și Asociația de Locatari din zonă a desfășurat, […]
