FOTO: Povești de pe front, din Afganistan, cu maiorul Alin Mureșan, comandant de subunitate Batalion 136 Geniu ”Apulum” Alba Iulia. ”Aici suntem antrenați pentru război, dar trăim în pace. Acolo ești antrenat pentru război și ești în război!”

Maiorul Alin Mureșan, comandant de subunitate al Batalionului 136 Geniu ”Apulum” Alba Iulia, a lăsat căldura căminului de acasă, ca să trăiască o experiență de neuitat în zonele de conflict din Afganistan.

De 15 ani ofițer al Armatei Române, maiorul  Alin Mureșan a ales să urmeze cariera militară încă de la 14 ani, când a început cursurile Liceului Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Dintotdeauna și-a dorit să fie soldat. Este un om blând la înfățișare, dincolo de atitudinea impunătoare din vorbe.

Anul acesta a fost în prima misiune în Afganistan. ”Din punctul de vedere al carierei și vroiam să îmi dovedesc mie, ca ofițer al Armatei Române că pot să fac lucrul ăsta, să particip într-un teatru multinațional și consider că experiența asta este utilă pentru fiecare militar, mai ales cadru al Armatei Române, sau ofițer, și ca soldat, ca experiență militară și pentru tine ca om. Te maturizează și te face să vezi lucrurile într-o altă manieră. Aici suntem antrenați pentru război, dar trăim în pace. Acolo esti antrenat pentru război și ești în război”.

Acolo, diferența între om și soldat nu există. Cele două se îmbină. Au avut rolul de a ajuta armata afgană, nu numai pe plan profesional, dar și pe plan uman, pentru că oamenii, zi de zi se confruntă și cu alte probleme, nu numai cu războiul. ”Au și ei familii, se luptă și ei cu probleme de sănătate, unii dintre ei erau răniți și aveau nevoie de sfaturi. Ne cereau sfaturi în probleme familiale, ne întrebau cum reușim să nu avem atât de mulți copii, de exemplu, pentru că ei aveau minim 3-4, până la 12 copii. Ca să vă puteți imagina, ei sunt în anul 1397, pentru că se raportează la Mahomed. Mulți dintre ei nu știu să citească, și de aici probleme de educație, de civilizație, care se răsfrâng și în viața lor personală și pe partea profesională”, ne-a spus maiorul.

E foarte greu, pentru ei, pentru soldați, pentru că sunt în permanență expuși pericolului. Sunt în priză 24 de ore din 24. ”Acolo, tot timpul eram înarmați. Există mai multe nivele de protecție, în funcție de locul unde te afli, afară, în bază, în dormitor, în sala de mese. Niciodată nu eram fără o armă la noi. Lucrul ăsta nu poate să te relaxeze în permanență. Iar apropierea de afgani este și mai grea. Ei pot fi foarte ușor influențați, manipulați și folosiți în ambele tabere”.

Clima, locurile și oamenii

Primul lucru pe care l-a simțit când a ajuns acolo, a fost clima, impactul pe care aceasta l-a avut asupra corpului. tău. Temperatura mult mai mare, umiditatea mai scăzută. A fost norocos că a ajuns acolo la sfârșitul lunii februarie, început de martie și nu s-a simțit prea tare decât diferența de umiditate.

Apoi, a fost imaginea locului, cu oamenii înarmați în permanență și tehnica militară.

A urmat primul contact cu partenerul afgan. ”Fiind prima dată când te vede, prima dată când îl vezi, simțurile sunt foarte ascuțite, iar prima dată există o distanță între tine și el. Cu fiecare zi care trece, această distanță se face tot mai mică, astfel încât ajungi de la o simplă strângere de mână la o îmbrățișate, după o anumită perioadă de timp, când crește încrederea. Acesta este nivelul maxim al relației. Îmbrățișarea și a-ți atinge obrazul”.

„Te legi de oamenii cu care lucrezi, am lucrat alături de afgani. Sunt foarte sensibili, sentimentali, ei sunt de 40 de ani în război. Uneori i-am văzut mai calmi și mai veseli, mai împăcați, își acceptă soarta. La noi, în lumea de aici, totul se încadrează în timp și în material. La ei, nu există timp. La ei totul se întâmplă cu voia lui Allah. Nu puteam planifica nimic. Erau la mâna destinului. La trecerea în nou an ei nu îşi doresc nimic. Nu sunt pregătiți pentru asta. Se bucură de fiecare zi, fiecare minut, fiecare secundă care trece din viața lor.

Primul salut pe care îl aveam cu interpretul cu care am lucrat era ”Bună? Ce faci? Cum este familia ta?”. Tot timpul ăsta era salutul, pentru că acolo, oricând poți pierde pe unul dintre ei”.

Soldații și teama

Deși are multe de povestit, maiorul Mureșan își caută cuvintele pentru tot ceea ce vrea să spună. Poveștile de acolo, de pe front, sunt pline de emoție, de tensiune, dar și de mândrie. Faptul că simțea pistolul la șold tot timpul, pregătit să îl folosească la orice semnal de pericol, că își punea echipamentul când începea pregătirea misiunii, l-au făcut să fie conștient în fiecare clipă de pericolul din jurul lui.

”Mi-a fost frică. Nu are cum să nu îți fie frică. Mi-a fost teamă. Teama că nu ești suficient de atent. Când am plecat de acasă am promis fiului meu și soției mele că mă voi întoarce sănătos, întreg la minte și la trup. Uneori te gândești ca nu cumva să își scape ceva care să te pună în pericol și să nu mai poți să îți respecți promisiunea.  Când pleci acolo, ca militar, înainte de toate juri să faci sacrificul suprem pentru patria ta, apoi un jurământ familiei că te vei întoarce. Eu consider că misiunea este îndeplinită când reușești să te întorci întreg acasă, din toate punctele de vedere, deși nu depinde în totalitate de tine.

Războiul acolo nu este convențional. Oricine, oricând, orice te poate surprinde și te poate ucide. Teroriștii nu au niciun fel de reguli. Nu au limite în nimic. Folosesc orice mijloace ca să te poată scoate din luptă.

Am simțit teamă când am fost în patrulare, pe stradă, înconjurat de oameni, oricine putea fi un potențial inamic”.

Maiorul îmi spune că acolo, rutina, te poate ucide. ”Dacă urmezi aceiași pași și nu mai ești atent, lucrul ăsta te poate omorî. Tot timpul cineva te observă, și nu știi ce anume și când te observă. Și dacă mergi pe aceleași urme, poate fi fatal pentru tine. E important ca în acțiunile pe care le faci să nu urmezi aceleași lucruri”.

Departe de acasă, departe de familie, ei trebuie să fie camarzi unul cu celălalt, să existe coeziune, trebuie să fie ca o familie, să ajuți, trebuie să fii un tot, ”ca degetele unei mâini, fiecare separat are rolul lui, dar împreună formează o forță. Ești precum un frate unul cu celălalt, nu există niciun fel de diferență, trebuie să fii așa și simți să fii așa. Am lucrat într-un mediu multinațional, ești într-o altă țară unde este război. Nu îți permiți să fii altfel. Aici dacă greșești o poți lua de la capăt. Acolo, dacă ai greșit, nu mai ai altă șansă, poate fi pentru ultima dată. Asta este diferența dintre a fi soldat aici și a fi soldat acolo. Iar riscurile acolo sunt peste tot”.

L-am întrebat de ce plâng soldații, și mi-a răspuns că ”soldații plâng de dor, când își aduc aminte de familie, când vorbesc cu cei de acasă. Întâlnirea cu familia pe internet a devenit mai grea de la o vreme, era mai ușor să ne auzim”.

Când stai de vorbă cu maiorul Alin Mureșan, te frapează un lucru: mândria lui de a fi român, de a-și reprezenta țara, de a purta cu mândrie steagul tricolor. Vorbește apăsat, cu căldură despre sentimentul național. ”Acolo sentimentul național este amplificat, cel puțin dublu, dacă nu de 10 ori mai important. Ești mult mai mândru că ești român”.

Dacă se doarme? ”Este nevoie, și se poate dormi și 10 minute și o perioadă mai lungă de timp, dar somnul este cu simțurile ascuțite în permanență”.

Acasă…

Întoarcerea acasă a fost o zi de sărbătoare. ”Au fost lacrimi firești, iar când ne-am așezat la masă, fiul meu a spus tatăl nostru și la sfârșit a mulțumit pentru că am ajuns acasă cu bine”. Aici, maiorul face o pauză. Nu poți defini emoția din privirea lui. Este copleșitoare.

După întoarcerea acasă, trebuie să se reobişnuiască cu viaţa de familie, cu un alt program. Trebuie să se reobişnuieşti să aibă timp liber și cu multe lucruri legate de viaţa de familie. ”Acasă, mi s-a părut caraghios după o perioadă atât de lungă să mă îmbrac în haine civile și prima reacție a fost să îmi caut pistolul”.

 Ce a adus acasă din obiceiurile afganilor? ”Să încerc să văd lucrurile mai simplu și să văd viața în frumusețea ei”.

Dacă ar face o clasificare a priorităților, acum, la întoarcerea acasă, după sănătate al doilea lucru important despre care vorbește este starea de pace. ”Pe care noi o avem, ni se pare firească, dar când nu o ai, totul se complică. Acolo nu există liniște și pace”.

 Diferența între omul Alin Mureșan care a plecat, și omul Alin Mureșan care s-a întors

”Acum sunt mai puternic, văd viața din jurul meu cu alți ochi, am acumulat mai multă experiență și din punct de vedere profesional și familial, familia mea s-a sudat mai mult, toate astea sunt un plus.

Am mai multă încredere în mine, pentru că mă simt mândru. Am lucrat într-un mediu multinațional, am fost 21 de națiuni. Multinațional înseamnă o grămadă de obiceiuri, de schimb intercultural între membrii coaliției. Apoi, era diferența între cultura europeană și cultura musulmană, trebuia să îmbini toate lucrurile ca să ai o finalitate, să-i ajuți să devină cei care controlează lucrurile acolo. Să înveți să fii tolerant, pentru că fiecare are cultura lui, obiceiurile lui, să te pui la masă să găsești o soluție bună, să iei decizi în timp scurt, să treci peste toate barierele invizibile care pot exista. Nu e simplu”.

 ”Mi-am dovedit încă o dată că pot și mă simt învingător”

S-a întors de foarte puțin timp și simte că îi lipsește Afganistanul. ”Acolo, în Afganistan, simți că există niște fire nevăzute care te leagă de locul ăla. Te legi de oameni foarte mult. Ei te simt, te citesc, dacă simt că nu ești de-al lor, că nu faci cu suflet ceea ce faci, te dau la o parte”.

A fost emoționant, la sfârșit, când a fost nevoit să se despartă de oamenii de acolo. S-a creat o legătură. Și-a făcut prieteni. ”Interpretul cu care am lucrat era limba mea. Fără nu el, nu reușeam să transmit nimic”.

Copiii afgani și sărăcia

Tatăl unui băiat de 9 ani, maiorul Alin Mureșan ține să povestească despre copii afgani. Ca un militar adevărat, se luptă cu emoția din glas, dar privirea îl trădează. ”Am văzut niște copii săraci, desculți, cu părul nespălat de multă vreme, trăind în niște condiții dificile. Pentru ei apa este un lux. Oamenii săraci mănâncă o dată pe an carne. Copiii care sunt încălțați sunt considerați bogați. În unele sate, copiii nu văzuseră alți oameni, decât pe cei din satul lor. Când au văzut soldații au vrut să vadă dacă sunt reali.

După ce vii de acolo vezi lumea cu alți ochi. M-am schimbat în cele șase luni. Zâmbesc mai des. Când ajungi acasă simți miros de verde. Am avut lacrimi, o emoție diferită, simți că e cea mai minunată țară din câte există”.

Eu spun că trebuie să ai curaj pentru toate astea. Trebuie să ai curaj să fii militar. Trebuie să ai curaj să vrei să trăiești viața din teatrele de operațiuni, acolo, unde, din cauza războiului te simți mult mai aproape de familie decât ai fost vreodată și mult mai mândru de tot ceea ce ești. Şi maiorul Alin Mureşan este, înainte de toate, un OM curajos!

România continuă să fie unul dintre cei mai importanți contributori ai misiunii NATO din Afganistan, având al patrulea contigent de soldați. Circa 600 de soldați sunt staționați prin sistem de rotație.

[nggallery id=6205]

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI