Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO: Povestea pălăriilor Dădârlat, o afacere românească care supraviețuiește de peste 100 de ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Povestea pălăriilor Dădârlat, o afacere românească care supraviețuiește de peste 100 de ani

Ion Dădârlat a pus bazele cel mai vechi afaceri în domeniul fabricării pălăriilor, în Săliştea Sibiului, acum mai bine de un secol, în 1896. După 1989, tradiţia a fost reluată şi este dusă mai departe, cu succes, de nepotul fondatorului.

La începuturile fabricii de pălării ”Dădârlat” erau vremuri grele pentru artiştii meşteşugari români, care luptau nu doar cu concurenţa colegilor lor saşi sau unguri, ci şi cu lipsa de libertăţi pe care o sufereau toţi românii aflaţi vremelnic, pe atunci, ca şi Ion, sub stăpânirea rigidă a Imperiului Austro-Ungar.

Ca orice perioadă de început a oricărei afaceri, a fost una romantică, fondatorul afacerii mergea prin târgurile vremii, ducându-şi pălăriile realizate în mod artizanal într-o căruţă cu coviltir, care era şi mijloc de transport, dar şi prăvălie ad-hoc. Datorită transhumanţei, pălăriile pentru oieri confecţionate de Ioan Dădârlat au ajuns să fie tot mai căutate şi în celelalte zone ale ţării, mărturie stând în acest sens şi calapoadele păstrate încă de atunci. Anii au trecut şi după Marea Unire din 1918, afacerea cu pălării Dădârlat a început să crească, pe măsura succesului de care se bucurau pălăriile realizate în atelierul familiei, atelier care s-a extins şi modernizat continuu. Prin anul 1926 a fost achiziţionată chiar şi o camionetă, lucru foarte important pentru această afacere, pentru a putea transporta marfa peste tot. Camioneta a luat astfel locul desagilor şi al căruţei cu coviltir cu care familia Dădârlat transporta pălăriile.

Însuşi Regele Carol I a primit o pălărie de la Ion Dădârlat, dovadă în acest sens fiind o fotografie păstrată mult timp în familie, dar din care, în anii regimului comunist, de teamă, a fost decupată imaginea suveranului. Tot în timpul prigoanei comuniste, familia a ascuns în pământ, pentru a nu fi confiscată, o presă, un utilaj esenţial în confecţionarea pălăriilor, care funcţionează şi în prezent. Afacerea cu pălării a mers foarte bine, iar Ion Dădârlat a putut să-şi întreţină cei opt copii la “şcoli înalte”, unul terminând chiar Medicina la Paris, dar toţi ştiau să lucreze şi în atelierul familiei.

După 1989 s-a reaprins gustul pentru afaceri al multor români şi a repornit şi afacerea cu pălării, de data aceasta la Sebeş, într-un atelier condus de nepotul fondatorului afacerii, ing. Dan Dădârlat. Chiar dacă tradiţia lucrului ardelenesc bine făcut, s-a păstrat tot timpul în Atelierele Dădârlat, de-a lungul vremii, o viziune modernă şi-a pus amprenta asupra brandului deja cunoscut ca Pălăria Dădârlat. Pălării pentru domnişoare şi doamne ca şi pălării pentru domni, în culori şi modele deosebit de apreciate în ţară şi străinătate, au dus faima brandului Dădârlat pe noi culmi. Fie că e vorba de colecţii retro sau vintage, pălării chic sau elegance, modele care se poartă pe stradă, la vânătoare sau în club, pălăriile Dădârlat continuă tradiţia începută în 1896 şi reprezintă un accesoriu elegant, necesar şi de calitate, care trebuie să facă parte din garderoba oricărei persoane pentru care eleganţa înseamnă personalitate şi atitudine.

Culioane pentru călugării de la Muntele Athos, pălării pentru poliţia canadiană, dar şi pentru cea comunitară din România, pălării bavareze, tiroleze sau pentru birjari, pălării pentru pădurari sau oieri, dar şi pălării croite după cele mai noi tendinţe în modă au ca element comun faptul că sunt fabricate la Sebeş. De peste o sută de ani, pălăriile confecţionate de familia Dădârlat au ajuns peste graniţă, mai întâi “dincolo de munţi, în Regat”, iar după 1989 şi în Europa şi alte continente. Din 1990, cel mai mic dintre copiii lui Ion Dădârlat, Octavian, a reînceput să lucreze pălării alături de fiul său, Dan, inginer mecanic. Trei ani mai târziu, Dan Dădârlat a renunţat la serviciu şi s-a dedicat exclusiv afacerii familiei.

”În 1993, munceam singur în atelierul din Sebeş, iar în anul 1996 am adus primele utilaje din Germania, o linie completă pentru producerea de pălării clasice bărbăteşti. La începutul anilor 2000, am diversificat gama şi am început să producem şi pălării pentru doamne, iar în prezent pălăriile noastre se distribuie în peste 100 de magazine din România. În 2014, am dezvoltat şi magazinul online www.palariadadarlat.ro, deoarece ne-am dorit să fim mai aproape de clienţi, iar produsul nostru să ajungă direct la aceştia, fără alţi intermediari”, spune Dan Dădârlat.

La început, soţii Dădârlat au făcut numai pălării tradiţionale româneşti, care se vindeau foarte bine în târguri. Sunt comenzi pe care numai atelierul din Sebeş le realizează pentru Muntele Athos, respectiv culioanele călugărilor de la mănăstiri. Fabrica dispune acum de utilaje performante, iar modelele confecţionate sunt atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Preţurile sunt cuprinse între 100 de lei şi 300 de lei, în funcţie de model. Materia primă, lâna de oaie, este asigurată tot de către familie. Fiica soţilor Dădărlat, Mădălina, absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice în limba germană la Cluj-Napoca, se ocupă de managementul întregii afaceri.

”Lucrăm la capacitate maximă ca să facem faţă cererii din România. Mi-aş dori să trecem şi graniţele ţării. Ceea ce am vândut în exterior a fost, până acum, la cererea clienţilor. Suntem o echipă de 8 persoane, fiecare cu rol foarte important în această afacere. Este în primul rând vorba de pasiune, o moştenire pe care o ducem împreună. Foarte greu am găsit oameni care să fie pricepuţi, cu răbdare, atenţi la detalii şi cu îndemânarea necesară”, spune Mădălina. (Sursa foto: colecţia personală a familiei Dădârlat).

[nggallery id=6652]

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România Recent, la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri – CATTIA Brașov, a avut loc ședința Adunării Generale a Asociației Parcurilor Industriale, Tehnologice, Științifice și a Incubatoarelor de Afaceri din România – APITSIAR. Pe agenda de lucru a reuniunii s-a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea