Curier Județean

FOTO| Plutonierul adjutant Avram Mihai Nicolae de la ISU Alba, pe podium la un concurs național la care au participat peste 80 de pompieri

Ioana Oprean

Publicat

în

Plutonierul adjutant Avram Mihai Nicolae de la ISU Alba, pe podium la un concurs național la care au participat peste 80 de pompieri

În perioada 27-28 iunie 2023, județul Neamț a fost gazda competiției „Scări pe Toaca”, în care peste 80 de pompieri din 26 de inspectorate județene pentru situații de urgență au transformat Muntele Ceahlău într-o bază de antrenament.

Pe parcursul celor două zile, salvatorii s-au străduit să obțină cele mai bune rezultate la cele două probe ale competiției, denumite „cursa Panaghia” și „scări pe Toaca”.

Prima probă constă în parcurgerea unui traseu cu o lungime de aproximativ 7 km și cu diferență de nivel de aproximativ 1100 m, în care concurenții își transportă într-un rucsac, echipamentul pentru cea de a doua etapă: un costum de protecție complet de pompieri. „Scări pe Toaca” presupune urcarea pe scara compusă din 519 trepte care asigură accesul către Vârful Toaca. Concurenții participă echipați în costumul de protecție pentru pompieri (NOMEX), bocanci unici, cască de protecție pentru intervenție la incendii cu vizor, mănuși de protecție pentru intervenție, aparat de respirat cu aer comprimat și butelie de aer (goală).

După două zile epuizante, clasamentul a fost următorul:

grupa I (18 ani și 30 de ani, inclusiv)
-plt. Găvriluț Samuel (ISU Neamț)
-sgp. Burduhaș Dumitrel (ISU Neamț)
-sg.maj. Barbato Mihail (ISU Tulcea)

grupa a II-a (31 ani și 40 de ani, inclusiv)
-plt.adj.șef Bursuc Adrian (ISU Caraș-Severin)
-plt. adj. Avram Mihai Nicolae (ISU Alba)
-lt. Dan Petru Daniel (ISU Mureș)

grupa a III-a (peste 41 de ani)
-plt.adj. Grecu Mario-Ciprian (ISU Neamț)
-plt.adj. Nechita Ovidiu (ISU Suceava)
-lt. Cocioabă Doru Marian (ISU Buzău)

Competiția este organizată de către ISU Neamţ și se află la prima ediție la nivel național.

„Felicitări tuturor participanților pentru eforturile lor remarcabile în cadrul competiției! Rezultatele obținute sunt o mărturie a muncii voastre asidue și a pasiunii voastre pentru acest domeniu. Continuați să excelați în ceea ce faceți!”, au transmis reprezentanții IGSU.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Accident pe DN 74: Autoturism răsturnat în râu la Bucium Cerbu

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident pe DN 74: Autoturism răsturnat în râu la Bucium Cerbu Secția de pompieri Câmpeni a fost solicitată să intervină pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs in loc. Bucium Cerbu DN74. În accident a fost implicat 1 autoturism rasturnat in rau, fara persoane incarcerate. „Ca urmare a accidentului, o persoană a fost […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cum va fi marcată Înălțarea Sfintei Cruci 2026 la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia: Programul liturgic complet

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi marcată Înălțarea Sfintei Cruci 2026 la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia: Programul liturgic complet În calendarul ortodox, Înălțarea Sfintei Cruci se prăznuiește în fiecare an pe 14 septembrie și este unul dintre cele mai importante praznice împărătești. Sărbătoarea amintește în primul rând de aflarea Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă […]

Citește mai mult

Curier Județean

20 septembrie 2026 | „Bogățiile Toamnei” la Blaj, locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc. Programul

Ioana Oprean

Publicat

în

„Bogățiile Toamnei” la Blaj, locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc. Programul Duminică, 20 septembrie 2026, începând cu ora 10:00, Piața Mare din Blaj devine locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc, în cadrul celei de-a XXVII-a ediții a proiectului „Bogățiile […]

Citește mai mult