FOTO: Peste 600 de elevi din Alba au primit recomandări de la polițiști pentru siguranța lor pe internet
Peste 600 de elevi din Alba au primit recomandări de la poliţişti, pentru siguranţa lor pe internet, în cadrul Campaniei Poliţiei Române „LUNA CYBERCRIME”.
În luna octombrie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia și reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Alba, au desfăşurat 11 activităţi informativ – preventive adresate atât elevilor de gimnaziu cât şi celor de liceu.
Poliţiştii au fost prezenţi la Colegiile Tehnice „Alexandru Domşa” şi „Apulum”, la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, la Liceul Tehnologic şi la Liceul Teoretic „Petru Maior” din Ocna Mureş precum şi la şcolile gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, „Mihai Eminescu” Alba Iulia şi Şcoala cu clasele I – VIII Lopadea Nouă, unde au susţinut sesiuni de informare pe teme privind siguranţa pe reţelele de socializare, prevenirea pornografiei infantile, respectarea drepturilor de autor, traficul de persoane, siguranţa şi legalitatea comerţului electronic.
Pentru a înţelege cum sunt utilizate tehnologiile moderne de informare şi comunicare dar şi principalele riscuri pe care le implică, discuţiile pe care poliţiştii le-au avut cu elevii au fost completate cu prezentări realizate pentru nivelul lor de înţelegere dar şi cu materiale video cu rol educativ.
Alte subiecte abordate de poliţiştii de la structura de combatere a criminalităţii organizate face referire la hărţuirea online/offline (cyberbullying), infracţiunea de furt de date personale, grooming-ul, fraudele care sunt comise prin intermediul dispozitivelor mobile (telefoane, tablete) etc.
De asemenea, celor peste 600 elevi de gimnaziu şi liceu le-au fost oferite informaţii despre pornografia infantilă prin sisteme informatice şi modurile de prevenire şi raportare a acesteia.
Campania „European Cyber Security Month”, s-a desfăşurat în cursul acestei luni, la nivelul tuturor statelor Uniunii Europene şi implicit la nivelul Poliţiei Române şi a vizat atât prevenirea victimizării elevilor cât şi a implicării acestora în săvârșirea de infracțiuni în mediul on –line.
[nggallery id=2906]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Benzina a ajuns la un nou record istoric în România: Litrul se apropie de pragul de 10 lei
Benzina a ajuns la un nou record istoric în România: Litrul se apropie de pragul de 10 lei Prețul benzinei a atins vineri dimineață, 11 septembrie, un nou record în România. Media națională pentru benzina standard a ajuns la 9,88 lei pe litru, iar în unele stații prețul a urcat până la 9,97 lei. La […]
VIDEO | Pompierii, paramedicii și voluntarii din județul vecin, gest de respect pentru salvatorii de la 11 septembrie din New York: Au parcurs un traseu echivalent cu 110 etaje, înălțimea celor două Turnuri Gemene
Pompierii, paramedicii și voluntarii din județul vecin, gest de respect pentru salvatorii de la 11 septembrie din New York: Au parcurs un traseu echivalent cu 110 etaje, înălțimea celor două Turnuri Gemene Pompierii, paramedicii și voluntarii „Salvator din Pasiune” de la ISU Cluj au urcat treptele Cetățuii din Cluj-Napoca, parcurgând un traseu echivalent cu 110 […]
11 septembrie 2026 | Ziua Crucii, omagiată pe Vârful Caraiman: Militari și salvatori montani vor urca la Crucea Eroilor
Ziua Crucii, omagiată pe Vârful Caraiman: Militari și salvatori montani vor urca la Crucea Eroilor Ziua Crucii va fi marcată vineri, 11 septembrie 2026, pe Vârful Caraiman, printr-un moment solemn dedicat memoriei eroilor români căzuți în Primul Război Mondial. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, militari, veterani, reprezentanți ai instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică […]