FOTO | Peste 40 de copii din centrele sociale ale Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia au participat într-o tabără tradițională de vară
Copiii din Așezămintele sociale „Sf. Ierarh Nectarie” din Vama Seacă și „Sf. Filofteia” din Silivaș, ambele administrate de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, au avut ocazia să participe în prima parte a lunii august într-o tabără de vară.

Copiii au petrecut 5 zile într-o tabără organizată la Pensiunea Casa Ale din Surduc, comuna Iara, județul Cluj. Activitățile din această tabără au oferit un program variat, menit să îmbine utilul cu plăcutul, într-un mediu natural deosebit, înconjurat de peisaje pitorești. Activitățile au fost atent alese pentru a răspunde nevoilor fiecărui copil, alternând între momente de relaxare și recreere și activități educative și sportive.
Zilele au început cu rugăciune și micul dejun, iar copiii au învățat să își aranjeze masa și să pregătească gustări pentru colegii lor, dezvoltându-și astfel abilitățile de cooperare și responsabilitate.
De asemenea, copiii au vizitat Stațiunea Muntele Băișorii, iar serile s-au încheiat într-o atmosferă de voie bună, cu activități recreative și momente de socializare în aer liber, urmate de o rugăciune de mulțumire.
Ultima zi a fost dedicată vizitării unor obiective turistice din zonă. Grupul a început turul la Mănăstirile-surori cu hramurile „Sf. Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” și „Sf. Ioan Botezătorul” din Rimetea, unde au avut prilejul să se închine. De asemenea, au vizitat Rimetea, Cheile Vălișoarei și Castelul „Templul Cavalerilor” din Vălișoara, locații ce au oferit copiilor o incursiune în istoria și frumusețile zonei.
Părintele George Mateș, manager în servicii sociale ale celor două centre, a transmis câteva cuvinte de mulțumire: „Dăm slavă lui Dumnezeu și mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei tabere. Cu siguranță, și această experiență va rămâne în sufletele copiilor ca o amintire prețioasă din copilărie”.
Această activitate a oferit copiilor o vacanță de neuitat, oportunitatea de a învăța lucruri noi și de a-și întări valorile creștine într-un cadru deosebit. Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia își continuă astfel misiunea de a sprijini și educa tinerele generații, oferindu-le momente care le vor rămâne în memorie și suflet pentru o lungă perioadă de timp.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prins pe DN75, cu 0,76 mg/l alcool în aerul expirat! Un șofer din Câmpeni, condamnat după ce a urcat băut la volan
Prins pe DN75, cu 0,76 mg/l alcool în aerul expirat! Un șofer din Câmpeni, condamnat după ce a urcat băut la volan Un bărbat în vârstă de 56 de ani, de profesie tâmplar, a fost condamnat de Judecătoria Câmpeni la un an și două luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând […]
Video | Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile
Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile Ninsoarea și condițiile meteorologice nefavorabile au dus la închiderea temporară a circulației pe sectorul montan al DN 67C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, începând de luni, 26 octombrie 2026, de la ora 18:00. ,,Începând cu data de 26 […]
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]
