Cultură Educație

FOTO: Peste 200 de albaiulieni, în majotritate tineri, au participat la dezbaterea ”Ce înseamnă Europa”

Ioana Oprean

Publicat

în

La sfârșitul săptămânii trecute, în amfiteatrul A 9 al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba lulia a avut loc dialogul public cu cetăţenii: „Ce înseamnă Europa pentru tine”. La dezbatere au participat peste 200 de cetăţeni din muncicipiul Alba lulia, în mare parte elevi şi studenţi.

Petrecerea Divorțaților

Scopul dialogului a fost evaluarea euroscepticismului în rândul cetăţenilor din oraş şi a percepţiei cu privire la proiectul european. În acest sens a fost utilizat softul Mentimeter care a permis măsurarea atitudinilor participanţilor faţă de o serie de teme şi afişarea instant a rezultatelor.

Au dialogat cu cetăţenii: Enrique Rodriguez Martin, coordonatorul proiectului, reprezentant al muncipalităţii din Gijon, viceprimarul municipiului Alba lulia, Gabriel Pleşa, europarlamentarul Siegfried Muresan, purtător de cuvânt al Parlamentului European, sociologul Mădălina Hideg, asistent parlamentar al europarlamentarului Sorin Moisă, lector univ. dr. Ovidiu Vaida, şi cercetător ştiinţific Oana Poiană de la Facultatea de Studii Europene din Cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca, profesor univ. dr. Mihai Pascaru; conf. univ. dr. Călina Ana Buţiu şi lector univ. dr. Claudiu Ştefani din Cadrul Departamentului de Ştiinţe Sociale, Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba lulia. Din partea universităţii albaiuliene a participat conf. univ. dr. Diana Câmpan, purtător de cuvânt al instituţiei.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului internaţional „The Impact of the Euroscepticism on The Construction of Europe” din programul „Europa pentru Cetăţeni 2014-2020” și a fost organizat de Primăria Municipiului Alba lulia în colaborare cu partenerii locali Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba lulia, Centrul Europe Direct Alba lulia şi partenerii externi: muncipalitatea din Gijon, municipalitatea din Genoa, Centrul Europe Direct din Nurenberg, Centru pentru Studii Politice Europene din Bruxelles (CEPS), AEKS din Finlanda şi Universitatea din Oviedo, Spania.

FOTO: organizatori

[nggallery id=6771]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]

Citește mai mult