Curier Județean

FOTO| Peste 2.000 de măști medicale vor fi distribuite în acest weekend, în Alba, prin Campania “Salvăm vieți împreună”

Ioana Oprean

Publicat

în

Demarată luna trecută, campania “Salvăm vieți împreună” a pus laolaltă patru organizații ale societății civile – Fundația Comunitară Alba, Rotary Alba Iulia Civitas Solis, Asociația SM Speromax Alba și Asociația Grupul Skepsis, ce și-au propus să sprijine comunitatea în lupta cu Covid-19.

Petrecerea Divorțaților

Trimițând textul ALBA prin SMS la numărul 8837, peste 500 de cetățeni au donat până în prezent câte 2 euro în contul campaniei. Din primele fonduri strânse au fost achiziționate peste 2.000 de măști chirurgicale cu trei pliuri (standard 14683 de dispozitiv medical), ce vor fi distribuite vârstnicilor, dar și altor persoane vulnerabilizate de pandemie, contribuind în acest fel la reducerea riscului infectării cu SARS-CoV-2 în județul nostru.

Voluntarii YouthBank din cadrul Fundației Comunitare au realizat 520 de pachete, fiecare conținând câte 4 măști chirurgicale. Marea majoritate a acestor pachete, mai exact 460, vor fi distribuite împreună cu voluntarii celorlalte organizații în acest weekend, în Ocna Mureș, una din zonele din județ cu un număr mare de infectări cu noul coronavirus. Celelalte 60 de pachete vor ajunge, prin grija Asociației SM Speromax Alba, la pacienți cu scleroză multiplă din județ.

Crezul celor patru ONG-uri din Alba este că o comunitate devine puternică atunci când se mobilizează pentru o cauză, iar în cazul pandemiei de coronavirus, atunci când îi sprijină atât pe cei din linia întâi, cât și pe cei vulnerabilizați. Campania “Salvăm vieți împreună” continuă cel puțin până la 25 iunie, toate mesajele SMS cu textul ALBA trimise la 8837 transformându-se integral și transparent în sprijin pentru lupta cu Covid-19.

Campania este susținută la nivel național de Federația Fundațiile Comunitare din România și Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, cea care, în parteneriat cu Digi Mobil, Orange România, Telekom România Mobile şi Vodafone România a creat platforma „Donează mai simplu!”. La nivel local, campania este susținută de Instituția Prefectului, Municipiile Alba Iulia și Blaj, Direcția de Sănătate Publică, Spitalele municipale Blaj și Sebeș, Societatea de Transport Public Alba Iulia și Impact Design.

Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată în Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată joi noaptea, în jurul orei 21.50, în orașul Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. Citește și: Prezența unui urs, semnalată în Ponor, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în Ponor, pe strada Principală: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată în Ponor, pe strada Principală: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată joi seara, în jurul orei 20.00, pe strada Principală din Ponor. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. În comuna Ponor a fost semnalată prezența unui urs. La fața […]

Citește mai mult

Curier Județean

Terenul fostului ștrand municipal din Alba Iulia, introdus în registrul spațiilor verzi: Urmează să fie amenajat un parc cu spații recreative și de agrement în zona Schit

Ioana Oprean

Publicat

în

Terenul fostului ștrand municipal din Alba Iulia, introdus în registrul spațiilor verzi: Urmează să fie amenajat un parc cu spații recreative și de agrement în zona Schit Consilierii locali din Alba Iulia vor avea pe ordinea de zi, în ședința extraordinară de luni, 9 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind actualizarea Registrului local al […]

Citește mai mult