Curier Județean

FOTO| Peste 180 de persoane din județul Alba, amendate de polițiști cu 11.750 de lei: Nu au respectat măsurile de protecție individuală, măsura carantinării sau interdicțiile privind deplasarea

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Au continuat și controalele pe timp de noapte și s-a acționat în filtre amplasate la intrarea în/ ieșirea din cele 6 localități carantinate.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 248 de polițiști și polițiști locali, alături de lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 97 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 360 de mijloace de transport, din care 59 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 8.027 de persoane.

Echipele de control au depistat și sancționat 81 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 100 care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea. De asemenea, la Cugir și Teiuș, polițiștii au depistat câte o persoană care nu a respectat măsura carantinării. Fiecare a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 11.750 lei.

În filtrele constituite la intrările / ieșirile celor 6 localități carantinate (Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cugir, Abrud și Ciugud) precum și pe raza acestora au acționat 155 de forțe de ordine care au controlat 3.557 de persoane și 4.814 autovehicule.

Au fost depistate și sancționate 90 persoane care nu au putut justifica motivul deplasării, în conformitate cu noile restricții de circulație.

Scopul controalelor este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus, iar cu sprijinul cetățenilor sperăm ca la finalul celor două săptămâni pentru care a fost instituită carantinarea, acesta să fie îndeplinit.

Pentru verificarea motivului deplasării persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Declarația poate fi prezentată în format letric (suport hârtie) sau pe un dispozitiv electronic.

Cetățenii pot prezenta și o declarație scrisă de mână, dar care să cuprindă mențiunile anterioare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

12 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

14 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează luni, 14 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Amenzi de peste 9.500 lei date de polițiștii din Aiud, în urmei unei acțiuni în municipiu: Zeci de persoane și mașini verificate

Ioana Oprean

Publicat

în

Amenzi de peste 9.500 lei date de polițiștii din Aiud, în urmei unei acțiuni în municipiu: Zeci de persoane și mașini verificate Polițiștii din municipiul Aiud au desfășurat la data de 13 septembrie 2026, în intervalul orar 17.00 – 20.00, o acțiune, pe raza municipiului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță […]

Citește mai mult

Curier Județean

Adolescentă de 18 ani și concubinul ei, reținuți de polițiștii din Alba Iulia: Sunt cercetați pentru lipsire de libertate în mod ilegal a propriului copilaș

Ioana Oprean

Publicat

în

Adolescentă de 18 ani și concubinul ei, reținuți de polițiștii din Alba Iulia: Sunt cercetați pentru lipsire de libertate în mod ilegal a propriului copilaș O adolescentă de 18 ani și concubinul ei au fost reținuți de polițiștii din Alba Iulia și sunt cercetați pentru lipsire de libertate în mod ilegal a propriului copilaș. Potrivit […]

Citește mai mult