Ştirea zilei

FOTO | Persoană de 28 de ani din Sebeș, prinsă în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut peste 100 de grame de cocaină. Ce au descoperit procurorii DIICOT în urma perchezițiilor domiciliare

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Persoană de 28 de ani din Sebeș, prinsă în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut peste 100 de grame de cocaină. Ce au descoperit procurorii DIICOT în urma perchezițiilor domiciliare

O persoană în vârstă de 28 de ani, din Sebeș, a fost reținută de procurorii DIICOT, după ce a fost prinsă în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut peste 100 de grame de cocaină. În urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și ridicate peste 500 de grame de canabis (drog de risc), un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Citește și: Doi traficanți de droguri, membri ai unei rețele care acționa la Alba Iulia, vindeau drogul de mare risc „Cristal” la prețul de 100 de lei gramul și canabis pentru 60 de lei gramul, inclusiv unor minori

Potrivit IPJ Cluj, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 28 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, pe parcursul lunii februarie 2025, persoana cercetată ar fi procurat droguri de mare risc, în scopul comercializării, fiind prinsă în flagrant delict, în municipiul Cluj-Napoca, în timp ce ar fi deținut asupra sa aproximativ 133 de grame de cocaină.

De asemenea, în autoturismul acesteia au fost descoperite și ridicate arme albe și sume de bani în lei și euro.

A fost pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința persoanei cercetate, în localitatea Sebeș, județul Alba, fiind descoperite și ridicate peste 500 de grame de canabis (drog de risc), un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

La data de 12 februarie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore, iar ulterior, la aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști din Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din Inspectoratul de Poliție Județean Alba și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.

Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | La Prebet Aiud muncitorii au oprit spontan lucrul: Motivul – neplata la timp a salariilor

Ioana Oprean

Publicat

în

La Prebet Aiud muncitorii au oprit spontan lucrul: Motivul – neplata la timp a salariilor Muncitorii de la Prebet Aiud au oprit spontan lucrul miercuri, 18 martie 2026. Motivul este neplata la timp a salariilor. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, de 8-9 luni sunt intârzieri mari, de peste 30 de zile, la plata drepturilor salariale. Citește și: […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult