Sport

FOTO. Performanța Ighiu, eliminată de ASA Târgu Mureș din Cupa României la penalty-uri

Ioana Oprean

Publicat

în

Performanța Ighiu a fost eliminată, miercuri, la penalty-uri (scor 5-3) din Cupa României de ASA Târgu Mureș, după ce scorul pe tabelă arăta 1-1 după 120 de minute de joc. Târgmureșenii au înscris de cinci ori la loviturile de departajare, în vreme ce ighienii au marcat de trei ori, din patru lovituri, unica ratare fiind cea a lui Cl. Marcu.

Petrecerea Divorțaților

LIVE SCORE: ASA Târgu Mureș conduce Performanța Ighiu cu 1-0, la pauză, pe Stadionul Cetate din Alba Iulia, în cadrul fazei a IV-a din Cupa României. Oaspeții au marcat după un șut al lui Stoica Alexandru, deviat în propria poartă de Olălău Cosmin.

Minutul 67: Performanța Ighiu a egalat prin Fetița Răzvan.

Minutul 90: Cele două echipe se află la egalitate după cele 90 de minute de joc și intră în prelungiri.

*Mihai Manea: „Am demonstrat că putem mai mult! Suntem dezamăgiți”

„Puteam mai mult, am demonstrat asta în teren. Acesta este fotbalul, ne-am ridicat la nivelul unei dispute cu o divizionară secundă, am ratat ocazii importante și, din păcate, munca noastră nu s-a concretizat printr-o calificare. Este un moment greu din punct de veder al refacerii pentru meciul de la Ghimbav. Din păcate, unii dintre jucători nu au evoluat pe măsura așteptărilor„, a spus antrenorul Mihai Manea.

Performanța Ighiu a fost eliminată dramatic din Cupa României de fosta prim-divizionară ASA Tg. Mureș, pe “Cetate”, ratând șansa să aducă o echipă de Liga 1 în Alba. Dacă etapa precedentă formația lui Mihai Manea a jubilat eliminând după loviturile de departajare pe conjudețenii de la Metalurgistul Cugir, acum a trăit, în sens contrar, emoțiile tranșării calificării la penalty-uri, “ghinionistul” fiind Cl. Marcu. Divizionara terță a jucat de la egal la egal cu o echipă ce abia în vară a părăsit prima scenă, dar, din păcate, a sfârșit părăsind competiția “KO”, după 120 de minute echillibrate în care ambele echipe au condus, pe rând, ostilitățile.

Trupa lui “Papi” Popescu a condus la pauză grație mingii deviate de Olălău (43), la șutul lui Stoica, dar la reluare Performanța a preluat inițiativa și a egalat prin golgheterul Fetița (67). S-a intrat în prelungiri, dar ghinionul a fost de partea gazdelor, întrucât în minutul 103 mingea șutată de același Fetița a lovit bara!  La penaltyu-ri au marcat Circov, Tineiu, Fetița, a ratat Cl. Marcu; respectiv Băjan, Iacob, Luca, Killyen, Licu

Știrea inițială: Mirajul posibilului duel cu o echipă de Liga 1 este principala miză  a confruntării de pe “Cetate”, între Performanţa Ighiu şi ASA Tg. Mureş, contând pentru etapa a 4-a a Cupei României.

Gruparea ighiană, liniştită după succesul din derby-ul judeţean cu Metalurgistul Cugir, încearcă să dea lovitura şi să se califice în faza “16”-imilor de finală.

Fostă prim-divizonară până în vară şi vicecampioană în 2015 (an când a cucerit Supercupa României), ASA Tg. Mureş este pregătită de un conjudeţean, antrenorul Marius “Papi” Popescu, demis recent de la “U” Cluj, colega de serie a Performanţei, clasându-se pe locul al 4-lea în eşalonul secund la mijlocul turului. FRF va premia şi protagonistele jocurilor, o victorie însemnând 3000 de euro, iar pierzătoarea va încasa 1000 de euro.

Echipele de start:

Performanța: Zăvoi – Olălău, Potopea, Iclănzan, Ad. Mărginean – Trifa, Ludwig (55, Tineiu) – Fetița, Hidișan (78, Unguru), Cl. Marcu – Cl. Oara (72, Circov); rezerve Boldi, Medeșan, Istrate, E. Crișan. Antrenor Mihai Manea.

*ASA: Moga – Kilyen, Băjan, Mijokovic, D. Panait, P. Iacob, Candrea (cpt.), Laso, Licu, Petriş, Al. Stoica, rezerve: Negruşa – Petra, Mendy, R. Iliescu, Bordaş, C. Sîrbu, Tornyai. Antrenor: Marius Popescu

[nggallery id=4649]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz 

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz CS Unirea Alba Iulia încheie Campionatele Europene de Judo U23 de la Napoli, Italia, cu un titlu continental cucerit de Laura Bogdan și un loc […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară Tânărul jucător Victor Oniga, originar din Blaj și legitimat la FK Csikszereda, a fost titular în meciul România U17 – Cipru U17, disputat luni, 2 noiembrie 2026, contând pentru prima rundă a calificărilor pentru […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii! O concluzie după încheierea turului în Seria 7 din Liga 3, 11 jocuri, în ceea ce privește conjudețenele, în ediția 2026/2027: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – […]

Citește mai mult