FOTO: PERCHEZIȚII domiciliare în Alba și alte 3 județe într-un dosar de infracțiuni de obținere ilegală de fonduri. Mai multe utilaje nu ar fi fost folosite conform legii
FOTO: PERCHEZIȚII domiciliare în Alba și alte 3 județe într-un dosar de infracțiuni de obținere ilegală de fonduri. Mai multe utilaje nu ar fi fost folosite conform legii
Mai multe mandate de percheziție domiciliară, în localități din județele Alba, Cluj, Botoșani sau Mehedinți au fost făcute la data de 28 mai. Două societăți comerciale ar fi obținut fonduri nerambursabile, prin intermediul unui program național de finanțare, fără ca, ulterior, să respecte prevederile legale.
Conform IPJ Alba, la data de 28 mai 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai altor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au pus în executare 27 de mandate de percheziție domiciliară, la mai multe locații din județele Alba, Cluj, Botoșani și Mehedinți, într-un dosar privind infracțiuni de obținere ilegală de fonduri.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2018 – 2020, reprezentanții ai două societăți comerciale ar fi obținut fonduri nerambursabile, prin intermediul unui program național de finanțare, fără ca, ulterior, să respecte prevederile legale și obligațiile contractuale asumate.

Citește și: Tânăr din județul Alba, reținut de polițiști după o percheziție domiciliară. Este suspectat de furtul mai multor unelte electrice din două gospodării din Luduș
În acest sens, există suspiciunea rezonabilă că mai multe utilajele cumpărate cu ajutorul acestor fonduri ar fi fost folosite de către o altă societate comercială, iar persoanele care ar fi fost angajate de către societățile comerciale care au obținut finanțarea nu ar fi prestat activitatea pentru acestea.
Prejudiciul cauzat este de peste 350.000 de lei.
În urma perchezițiilor, la locațiile vizate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mijloace tehnice de stocare, documente contabile și alte înscrisuri cu valoare probatorie.
Totodată, au fost descoperite două utilaje folosite în construcții, achiziționate prin intermediul programului de finanțare cu fonduri nerambursabile.
În urma activităților desfășurate, două persoane au fost conduse la sediu, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj, Botoșani și Mehedinți, precum și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean „Alexandru Vaida Voievod” Cluj.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei
4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru un proiect de infrastructură rutieră care vizează modernizarea a 4,868 de kilometri de străzi și racorduri […]
Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba
Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Realizare infrastructură pentru dezvoltare sistem de transport public local/zonal de călători”, […]
Foto | Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță
Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță Siguranța rutieră, prevenirea bullyingului și a violenței, dar și riscurile din mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii din cadrul IPJ Alba, în perioada 19–23 octombrie 2026, în unitățile de învățământ din județ. Acțiunile, desfășurate […]
