Cultură Educație

FOTO PAEM Alba: “Parlamentul European al Tinerilor”, în vizită la Parlamentul European la Bruxelles

Ioana Oprean

Publicat

în

poza 1 vizitaÎn cadrul proiectului ”Parlamentul European al Tinerilor”, implementat de Fundaţia PAEM Alba, în perioada mai 2013-aprilie 2014, s-a desfășurat vizita de lucru la Parlamentul European din Bruxelles, Belgia. Scopul acestei vizite a fost de a stabili relații pe termen lung și parteneriate cu reprezentanți ai Instituțiilor Europene şi ONG-urilor, pentru a dezvolta viitoare proiecte având la bază implicarea cetățenilor europeni de mâine, respectiv tinerii.

Petrecerea Divorțaților

 La vizită au participat membrii echipei de implementare a proiectului, dar și echipa câștigătoare a concursului organizat în cadrul proiectului. Echipa formată din 5 tineri din județul Harghita, desemnată câștigătoarea concursului ”Ce sunt alegerile europene?”, a avut ocazia unică de a vizita Instituțiile Europene de la Bruxelles și în special de a participa la întâlniri cu membri ai Parlamentului European, asistenți europarlamentari şi funcționari europeni.

poza 2 vizitaAtât echipa de implementare a proiectului, cât și cei 5 tineri participanți la vizită, și-au aprofundat cunoștințele despre rolul și funcțiile Parlamentului European, dobândind o părere mult mai clară cu privire la importanţa Parlamentului European în promovarea politicilor pentru tineret la nivel european şi cu privire la direcțiile strategice de viitor în rândul tinerilor.

Proiectul ”Parlamentul European al Tinerilor” a fost finanțat de Direcția Generală pentru Comunicare din cadrul Parlamentului European.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]

Citește mai mult

Cultură Educație

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță

Ioana Oprean

Publicat

în

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul

Ioana Oprean

Publicat

în

Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul Marți, 27 octombrie, de la ora 12:00, Galeriile expoziționale ale Sălii Unirii din Alba Iulia găzduiesc vernisajul expoziției „Despre eroi, război, viață și moarte. Reconstituirea biografiilor unor participanți la Primul Război Mondial”, […]

Citește mai mult