Cultură Educație

FOTO: Memorialul Hosszú Elemér la şah rapid. Câștigătorii turneului tradiţional organizat de Colegiul Naţional ”Bethlen Gábor” din Aiud

Ioana Oprean

Publicat

în

Dacă e februarie, e şah la Colegiul Naţional ”Bethlen Gábor” din Aiud. Pentru al treilea an consecutiv, catedra de educaţie fizică şi sport a colegiului, în colaborare cu Asociaţia Sportivă BGK Aiud şi Casa Corpului Didactic Alba (prin implicarea directă a domnului director Deák Székely Szilárd Levente), a organizat turneul de şah rapid Memorialul ”Hosszú Elemér” ediţia a III-a.

Cei peste treizeci de participanţi de toate vârstele au realizat jocuri interesante şi spectaculoase. De remarcat prezenţa unui mare număr de elevi, nu doar de la şcolile aiudene, dar şi albaiulieni, aceştia din urmă legitimaţi la Clubul Sportiv Municipal „Unirea” din Alba Iulia, unde se pregătesc sub îndrumarea maestrului Marius Ceteraş, prezent şi la această ediţie a turneului în mijlocul participanţilor. De asemenea foarte mulţi pasionaţi ai acestui sport al minţii, foşti elevi ai Colegiului au onorat cu prezenţa turneul. Turneul s-a desfăşurat pe parcursul a 7 runde în sistem elveţian, iar arbitrajul a fost asigurat de domnii Vlad Aurelian şi Bárdi Tibor.

În clasament general primele locuri au fost ocupate de maestrul aiudean Ionel Miron, care şi-a învins pe rând toţi rivalii, demonstrând încă o dată că este unul dintre cei mai buni jucători din judeţul Alba, urmat de albaiulienii Florin Claudiu Radasciuc şi Sandu Giulian Sicra.

S-au acordat şi mai multe premii speciale după cum urmează:

Categoria copii sub 14 ani

  1. Gheorghe Pleşa (CSM Unirea Alba Iulia)
  2. Alexandru Simina (CSM Unirea Alba Iulia)
  3. Cătălin Ghioghiu (Şcoala gimnazială „Ovidiu Hulea” Aiud)

Categoria junioare

  1. Bárdi Lujza (Colegiul Naţional ”Bethlen Gábor” Aiud)

Categoria juniori

  1. Augustin Sasu (Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud)
  2. Pinkóczi József (Colegiul Naţional ”Bethlen Gábor” Aiud)
  3. Kerekes Ákos (Colegiul Naţional ”Bethlen Gábor” Aiud)

Categoria veterani

  1. Aurel Buciuman (Şard)
  2. Mircea Cepoiu (Alba Iulia)
  3. Emanuil Pop (Aiud)

“Scopul acestui concurs a fost stimularea interesului elevilor pentru practicarea şahului, dar şi pentru practicarea unor activităţi de masă, cu petrecerea timpului liber în mod util. Am încercat de asemenea să prezentăm activitatea şahistă a marelui maestru Hosszú Elemér.

Fost profesor de fizică la colegiul nostru, Hosszú Elemér a reuşit să pună bazele acestui sport prin organizarea unor cercuri sportive de şah, unde copii au avut posibilitatea de a cunoaşte şi îndrăgi acest „joc al minţii”, atingând mai apoi rezultate deosebite la diferite concursuri.

Hosszú Elemér s-a născut în anul 1942 în localitatea Dej. A început şcoala primară în satul natal Hidhalmás, apoi studiille şi le-a continuat în Dej, iar liceul în Bistriţa unde şi-a luat şi bacalaureatul. Tainele şahului le-a descoperit de la tatăl său, care i-a devenit şi mentor. A participat la toate concursurile şcolare, pe care de obicei le-a şi câştigat. La 16 ani juca chiar mai bine decât tatăl său. Pasiunea pentru şah nu l-a părăsit nici în timpul studenţiei. Stabilit apoi în Aiud, a predat la mai multe şcoli săteşti, unde de asemenea a început să predea şi şahul. Ajungând să predea la Colegiul Bethlen Gábor, s-a preocupat să infiinţeze un club de şah la nivel de oraş şi un cerc de şah în cadrul şcolii. Pe lângă un minunat profesor de fizică, a fost şi un foarte bun antrenor de şah. A participat şi a câştigat multe concursuri, reuşind să obţină titlul de maestru în şah, iar în anul 1980 a devenit campion naţional la şah prin corespondenţă. A fost inclus în urma acestui rezultat în lotul naţional al României, cu care a participat la campionatele europene şi mondiale. A obţinut de asemenea titlul de maestru internaţional la şah prin corespondenţă.

Şahul fiind pasiunea sa de o viaţă, a încercat toată viaţa să antreneze, să descopere şi să mentoreze noi talente. Ocupându-se permanent de pregătirea tinerilor şi îndrumarea lor în tainele şahului a descoperit numeroase talente. Dintre discipolii săi cel mai cunoscut este Takács Béla, fost elev al Colegiul Naţional ”Bethlen Gábor” din Aiud, care a cucerit mai multe titluri naţionale de juniori, iar ulterior a devenit mare maestru internaţional şi campion naţional de seniori.

În anul 1991, la doar 49 de ani, în urma unui tragic accident de maşină, Hosszú Elemér s-a stins din viaţă lăsând în urmă pasiunea sa imensă pentru acest sport pe tabla cu 64 de pătrăţele.

Noi am încercat prin organizarea acestui memorial să trezim interesul elevilor noştri pentru şah

şi să demonstrăm că, folosind sistematic gândirea, copiii pot ajunge mult mai devreme la stadiul operaţiilor concrete – într-o clasificare de evoluţie intelectuală.

Mulţumesc tuturor partenerilor şi sponsorilor care au contibuit la buna desfăşurare a acestui turneu memorial.” a declarat prof. Kerekes Ferenc (Colegiul Naţional ”Bethlen Gábor” Aiud).

[nggallery id=5213]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

VIDEO | „Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia?

Ioana Oprean

Publicat

în

„Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia? Dragi părinți, bunici și copii, în perioada 19 – 21 iunie 2026, pe esplanada Muzeul Național al Unirii, are loc cea de-a XVII-a ediție a Târgului de c’Arte Alba Transilvana, un eveniment […]

Citește mai mult

Cultură Educație

19 iunie-1 iulie 2026 | „Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea

Ioana Oprean

Publicat

în

„Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea Expoziția, inițiată de artista Hani Sasu, propune un dialog vizual între generații și reunește lucrările elevilor clasei a IX-a de la Liceul de Arte „Regina Maria” – secțiile Arte Plastice […]

Citește mai mult

Cultură Educație

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă […]

Citește mai mult