FOTO| „Medicina în Apuseni: 2023 și viitorul”. Întâlnire informală la Zlatna pentru prezentarea unui proiect de îmbunătățire a accesului la serviciile medicale
FOTO| „Medicina în Apuseni: 2023 și viitorul”. Întâlnire informală la Zlatna pentru prezentarea unui proiect de îmbunătățire a accesului la serviciile medicale
Sala de festivități „Ampelum” din Zlatna a găzduit săptămâna trecută o întrunire informală pentru prezentarea unui proiect de îmbunătățire a accesului la serviciile medicale de asistență primară în zona Apusenilor, precum și a alocărilor financiare care pot fi accesate pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului de sănătate din această parte a țării.
Întâlnirea organizată și coordonată de către primarul Silviu Ponoran – inițiatorul și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Moții, Țara de Piatră” – a reunit aproximativ 40 de invitați: medici sau reprezentanți ai acestora, manageri de spitale, reprezentanți ai administrației publice locale, între care s-au regăsit mulți primari de orașe și comune, proveniți cu toții din localitățile aparținătoare sau limitrofe acestei asociații.
Invitatul special al întrunirii a fost prof. dr. Cristina Ștefan, una dintre personalitățile medicale ale lumii, aproape necunoscută în țara noastră, care a publicat zeci de lucrări de cercetare, cărți, lucrări de disertație și a participat la numeroase studii clinice, din care peste 10 în calitate de investigator principal.
Absolventă a Facultății de Medicină „Carol Davila” în 1987, Cristina Ștefan a plecat din țară ca rezident și asistent universitar, din dorința de a călători și a înțelege cum e medicina în străinătate. S-a specializat de-a lungul timpului în Pediatrie, Oncologie, Epidemiologie, a făcut un doctorat în Educație, a obținut titlul de membru al „Academy of Science South Africa”, acolo unde a fondat 3 organizații de cercetare medicală și a fost desemnată cea mai influentă „femeie în business și guvernare”, dar a menționat faptul că cea mai prețioasă recunoaștere este cea acordată de Academia de Științe Medicale din România.
Medicul a susținut a amplu discurs în care și-a prezentat pe scurt biografia, a vorbit despre medicina rurală în alte părți ale lumii, despre inovațiile în medicina de familie și aplicabilitatea lor în Țara Moților – în special despre avantajele și necesitatea dezvoltării telemedicinei – despre medicina și educația medicală cât și despre planurile de viitor, fiind desemnată la final, la propunerea primarul Ponoran, de a reprezenta asociația „Moții, Țara de Piatră” la nivel de legătură cu Ministerul Sănătății.
În cadrul întâlnirii, primarul Silviu Ponoran a prezentat programele eligibile de finanțare europeană și sumele alocate ce pot fi accesate de către asociație, printre care se regăsește Programul Operațional de Sănătate ce cuprinde două priorități și care are alocat o valoare totală de 7.275.000 euro – bani ce destinați pentru cabinetele medicilor de familie și de stomatologie, medicina școlară și pentru investiții de mică amploare în infrastructura spitalelor mici, orășenești/municipale. Totodată, a vorbit și consultantul în fonduri europene Andra Petculescu, care a menționat detalii despre tipurile de alocări financiare ce pot fi accesate de către membrii asociației prin Planul Național de Redresare și Reziliență și prin proiectele integrate la nivelul ITI „Moții, Țara de Piatră”.
Fiind o întrunire interactivă, invitații au menționat exemple de bună practică în domeniul telemedicinei din județul Hunedoara, problemele cu care se confruntă la nivelul unităților medicale sau administrativ-teritoriale unde activează, precum și nelămuriri în privința acestor programe de finanțare, care urmează să se rezolve atunci când vor apărea ghiduri pentru implementarea proiectelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Alee pietonală de aproape un kilometru, amenajată de-a lungul DN 74, între Ciuruleasa și Abrud, în Munții Apuseni: Undă verde pentru proiect de la Direcția Județeană de Mediu Alba
Alee pietonală de aproape un kilometru, amenajată de-a lungul DN 74, între Ciuruleasa și Abrud, în Munții Apuseni: Undă verde pentru proiect de la Direcția Județeană de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Amenajare alee pietonală Ciuruleasa – […]
Activități dedicate Holocaustului la Școala Gimnazială „P.P. Aaron” Blaj: Elevii claselor a VII-a și a VIII-a, implicați în lecții despre istorie
Activități dedicate Holocaustului la Școala Gimnazială „P.P. Aaron” Blaj: Elevii claselor a VII-a și a VIII-a, implicați în lecții despre istorie Cu ocazia zilei de 9 octombrie, la școala noastră au fost organizate activități educative dedicate Holocaustului, la care au participat elevii claselor a VII-a și a VIII-a. Scopul acestor activități a fost de a-i […]
Bărbat de 36 de ani, condamnat la închisoare cu executare după ce a spart geamurile unei agenții de pariuri: Decizie la Judecătoria Sebeș
Bărbat de 36 de ani, condamnat la închisoare cu executare după ce a spart geamurile unei agenții de pariuri: Decizie la Judecătoria Sebeș Un bărbat de 36 de ani, necăsătorit, cu studii primare și condamnat în trecut pentru numeroase infracțiuni, a fost trimis la închisoare pentru că a spart, în două rânduri, geamurile unei agenții […]
