Curier Județean

FOTO| Medic ortoped nou la Spitalul Orășenesc Cugir: Cum se vor face consultațiile și ce trebuie să știe pacienții

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| Medic ortoped nou la Spitalul Orășenesc Cugir: Cum se vor face consultațiile și ce trebuie să știe pacienții

Începând de luni,  3 iulie 2023, în cadrul ambulatoriului Spitalului Orășenesc Cugir, își începe activitatea medicul ortoped Robert Jakab Richard Stoica. Are 32 de ani, este casătorit, născut în Hunedoara, fiind absolvent al Facultății UMF Timișoara, respectiv medic specialist ortopedie cu experiență de peste 2 ani de zile.

Domnul doctor a declarat: “am acceptat oferta managerului Florin Arion de a veni în orașul Cugir fiindcă am considerat că aici mă pot dezvolta profesional, știind că Spitalul Orășenesc Cugir este dotat cu aparatură modernă de specialitate necesară pentru a oferi servicii medicale de calitate.”

,,Mă declar extrem de mulțumit de faptul că politica noastră de atragere de medici pe specialitățile deficitare a dat rezultate, iar dovada o reprezintă inclusiv încadrarea medicului ortoped. Venirea domnului doctor la Cugir, dintr-un mare centru universitar cum este cel din Timișoara, nu poate decât să ma bucure și să ofere tuturor pacienților din Cugir posibilitatea de a se trata aici, fără să mai fie nevoiți să meargă în alte spitale pentru tratament. Avem aparatură medicală de ultimă generație care contribuie la creșterea calității și diversității actului medical”, ne-a declarat managerul spitalului.

Consultațiile în ambulatoriu se fac în baza unor programari prealabile la numărul de telefon al spitalului, 0258751621, zilnic intre orele 07-15, iar consultațiile efective se efectuează de luni până vineri între orele 8:30-15:30.

Pacientul trebuie să aibă asupra sa cardul de sănătate și biletul de trimitere de la medicul de familie sau chitanța de plată a taxei de consultație, de la fișier.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Centrul Militar Județean Alba: Programul activităților de recrutare și selecție pentru învățământul postliceal militar și universitar civil în 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Centrul Militar Județean Alba: Programul activităților de recrutare și selecție pentru învățământul postliceal militar și universitar civil în 2026 Graficele pentru învățământul militar postliceal – formare maiștri militari și subofițeri, învățământ universitar – formare subofițeri în programul de studii universitare de licență Asistență medicală generală și învățământ universitar militar și civil – formare ofițeri a […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Două autoturisme s-au ciocnit pe strada Vasile Goldiș. Trafic îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Două autoturisme s-au ciocnit pe strada Vasile Goldiș. Intervin pompierii  Pompierii din Alba Iulia intervin la un accident rutier care a avut loc pe strada Vasile Goldiș, din municipiu, astăzi, 13 martie 2026. Din primele informații, două autoturisme sunt implicate. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

Jandarmii din Alba, la datorie în weekend: Vor asigura măsurile de ordine la Ziua Maghiarilor de Pretutindeni și mai două evenimente sportive

Ioana Oprean

Publicat

în

Jandarmii din Alba, la datorie în weekend: Vor asigura măsurile de ordine la Ziua Maghiarilor de Pretutindeni și mai două evenimente sportive Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba vor acționa pe parcursul acestui sfârșit de săptămână, la mai multe evenimente sportive și cultural-artistice organizate pe raza județului, pentru asigurarea unui climat […]

Citește mai mult