Curier Județean

FOTO| Lucrările de modernizare a pavilionului Colegiului National Militar ,,Mihai Viteazul”, aproape de final

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, colegiul National Militar din Alba Iulia anunță apropierea de final a  lucrărilor la pavilionul destinat preparării hranei şi servirii mesei, începute în vara anului trecut.

„Lucrările la pavilionul destinat preparării hranei şi servirii mesei se apropie de final

Lucrările, extrem de complexe, au demarat în vara anului trecut și presupun reabilitarea depozitului de alimente, a bucătăriei şi a celor două săli de mese, termenul de finalizare fiind ianuarie 2021.

Până în prezent au fost realizate finisajele la subsolul clădirii unde se află depozitul de alimente, la parter, unde sunt sala de mese pentru elevii claselor a IX-a, bucătăria și popota cadrelor militare, la etajul I unde vor servi masa elevii din clasele X – XII și pe casa scărilor dinspre latura de est a clădirii. De asemenea, au fost finalizate și lucrările de anvelopare a clădirii și acoperișului.

După lucrările de renovare vor fi achiziționate aparatura și mijloacele de preparare și servire a hranei.” A transmis pe Facebook colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT rutier pe DJ 107, spre Roșia de Secaș: Un autobuz s-a răsturnat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107, spre Roșia de Secaș: Un autobuz s-a răsturnat. Intervin paramedicii Un autobuz s-a răsturnat, luni seara, 30 martie 2026, pe DJ 107, la ieșirea din Cergău Mare spre Roșia de Secaș.  Din primele informații, în vehicul nu se aflau pasageri și nu au fost persoane încarcerate. Potrivit ISU Alba, stația […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE AVERTIZARE RO-ALERT la Șugag: A fost semnalată prezența unui urs, zona drumului de acces dintre Lacul Oașa spre Luncile Prigoanei

Bogdan Ilea

Publicat

în

AVERTIZARE RO-ALERT la Șugag: A fost semnalată prezența unui urs, zona drumului de acces dintre Lacul Oașa spre Luncile Prigoanei Jandarmii din Alba intervin, luni, în comuna Șugag, după ce prezența unui urs a fost semnalată pe drumul de acces dintre Lacul Oașa și Luncile Prigoanei.  Pentru avertizarea populației, ISU Alba a transmis și un […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL

Bogdan Ilea

Publicat

în

Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia: Sute de elevi vor participa. PROGRAMUL Faza națională a Olimpiadei de Matematică 2026 pentru clasele IX-XII este găzduită de Alba Iulia, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026. Astfel, peste 400 de elevi și profesori însoțitori, precum și aproximativ […]

Citește mai mult