FOTO: Lucrări contra cronometru la tronsonul de autostradă Cunța-Săliște. 15 noiembrie, data inaugurării
Deși termenul de finalizare al lucrărilor la lotul 3 al Autostrăzii Orăștie –Sibiu, care se întinde între localitățil Cunța din Alba și Săliște din Sibiu, este “bătut în cuie” pentru data de 15 noiembrie, există încă rețineri în privința executării complete a lotului problemă.
Fotografii realizate în urmă cu doar câteva zile de vigilenții membrii ai forumului peundemerg.ro, care monitorizează lucrările la infrastructura rutieră din România, arată că, deși se lucrează intens la la tronsonul de autostradă Cunța-Săliște, în zona alunecărilor de teren de lângă Aciliu, lucrarile la terasamente (rambleu) au șanse reduse să fie finalizate la termenul anunțat de constructorul Ipregillo și ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
Vestea bună este că nu a mai alunecat terenul la vale peste autostradă după ploile de săptămâna trecută, iar asfaltul e negru peste tot (cu urme de noroi), deci a fost turnat și stratul de uzura peste tot.
[nggallery id=2488]
Potrivit utilizatorilor forumului peundemerg.ro, mai multe excavatoare lucrează intens la gropile de pe versantul nordic in partea dinspre Sibiu si la santul de pe marginea sensului spre Sibiu unde sunt deja facute canalurile colectoare.
Având în vedere și prognoza meteo nefavorabilă, care anunță ploi și temperaturi scăzute până la sfârșitul lunii octombrie, mulți dintre membrii forumului își exprimă rezervele cu privire la darea în folosință, respectiv inaugurarea oficială a tronsonului la data anunțată și răspromisă.
Acest tronson are și o miză electorală, Autostrada Orăștie –Sibiu fiind o temă de campanie pentru reprezentanții mai multor partide politice. Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, declara în 10 octombrie, că ”mergem la vot pe autostradă”. Și probabil că așa va și fi, însă fără ca lucrările să fie finalizate în proporție de 100%.
sursa foto: forum.peundemerg.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]
Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă
Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]
