FOTO: Lucian Codea (CSO Cugir) – locul întâi la Cupa „8 Martie” de la Oradea
Tenismenul de sub Drăgana, Lucian Codea (CSO Cugir) s-a clasat pe locul întâi categoria de vârstă 12 ani, la Cupa „8 Martie” de la Oradea, competiţie la care s-au remarcat şi alţi jucători din judeţul Alba.
Participant la o categorie superioară de vârstă, Lucian urmând să împlinească 10 ani în luna mai, jucătorul din Cugir a câştigat toate cele trei partide disputate, fără a pierde vreun set. Pentru rezultatele obţinute, tenismenul cugirean a fost recompensat de organizatori cu premii constând în obiecte sportive.
De asemenea, în proba de dublu, Lucian Codea a terminat pe locul al treilea. Pentru a avea concurenţă serioasă în plan naţional, Lucian Codea a decis ca în 2016 să participe numai la turnee de 12 ani.
Jucătorul legitimat la Tenis Club Alba Cugir (preşedinte Daniel Popa) se anunţă o speranţă a „sportului alb” din România, talentatul jucător reuşind la începutul anului să câştige, în Suedia, o importantă competiţie juvenilă, tradiţionalul turneu Salk Open, la categoria 10 ani.
Tenis Club Alba Cugir este o entitate sportivă sprijinită de Primăria şi Consiliul Local al oraşului Cugir, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba şi s-a consacrat prin permanenta preocupare pentru identificare şi susţinerea jucătorilor talentaţi din urbe. Un exemplu edificator rămâne deja consacratul Bogdan Borza, numărul unu în clasamentul Federaţiei Române de Tenis la Under 18, jucător care în 2015 a făcut parte din lotul lărgit de Cupa Davis al României şi a devenit vicecampion european la categoria sa de vârstă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: Aur pentru Alba Iulia! Jessica Tir, Miruna Tir (CSM Unirea Alba Iulia) și Robert Mărginean (Karate Forever Alba Iulia), campioni mondiali la kumite, în Slovenia, la Campionatul Mondial de karate IKU
Aur pentru Alba Iulia! Jessica Tir, Miruna Tir (CSM Unirea Alba Iulia) și Robert Mărginean (Karate Forever Alba Iulia), campioni mondiali la kumite, în Slovenia, la mondialele de karate IKU Performanță remarcabilă pentru karateka din Cetatea Marii Uniri, la Campionatul Mondial de Karate IKU, la Koper, în Slovenia; Jessica Țîr, Miruna Țîr (ambele CSM Unirea […]
CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia, campioană națională la rugby în 7, la junioare, Under 18, al doilea an la rând | La senioare, medalie de bronz pentru formația din Cetatea Marii Uniri
CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia, campioană națională la rugby în 7, la junioare, Under 18, al doilea an la rând! La senioare, medalie de bronz pentru formația din Cetatea Marii Uniri CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană națională la rugby în 7, Under 17, […]
Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute! AFC Micești – scorul rundei! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2
Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute, după 6 victorii! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2 Mureșul Gâmbaș, liderul Seriei 1, a pierdut primele puncte stagionale, după 6 victorii consecutive, fiind egalată în ultimele secvențe ale disputei de la Răhău. „lanterna roșie” Mureșul Săliștea are zero puncte în continuare și a […]
