FOTO: Lucian Blaga, poetul luminii, sărbătorit de elevii din Cugir
“Săgeată vreau să fiu, să spintec nemărginirea , să nu mai văd în preajmă decât cer…şi- aprins în valuri de lumină, să joc străfulgerat de-avânturi nemaipomenite…”
Cu o mică amânare, elevii colegiului Naţional ,,David Prodan” din Cugir l-au sărbătorit pe marele poet şi filosof ardelean, Lucian Blaga, ,,cel care întinde braţe de energie către tainele lumii”, după cum l-a descris Nicolae Iorga.
Prin referatele şi powerpointul prezentate la sediul C.D.I., elevii clasei a IX-a B au aflat despre ,,poetul mut ca o lebădă” că s-a născut în localitatea Lancrăm într-o familie de preoţi sub semnul misterului, al luminii şi al dorului. Deşi nu a putut vorbi până la vârsta de patru ani după cum frumos mărturiseşte ,,cuvântul meu nu semăna cu nimic, nici măcar cu o stângace dibuire pe la marginile sunetul
ui…”, Blaga a iscat flăcări mitice prin poezia, dramaturgia şi gândirea sa filosofică, ridicându-se într-o lumină misterioasă pe care nu vroia să o lămurească, din contră, vroia să o adâncească într-un mister şi mai mare.
Aflaţi sub semnul dorului a cărui zi internaţională tocmai s-a sărbătorit, având la dipoziţie o expoziţie de carte Blaga dar şi mediul virtual , elevii au fost provocaţi la un concurs de creaţie de poezie dar şi la definiţii ale misteriosului sentiment, dovadă a frumosului din om. Sub imperiul de ,,Linişte” al lui Blaga ,,în piept mi s-a trezit un glas străin şi-un cântec cânta-n mine –un dor ce nu-i al meu…atât de linişte-i în jur de-mi pare că aud cum se izbesc de geamuri razele de lună… ”, s-au remarcat eleva Ioana Arghişan…,,foaie verde fir mohor,am şi eu un singur dor, dor de casă şi de vânt, dor de mamă şi de cânt… » şi eleva Ionela Popescu…,,ce răspuns îţi dau eu ţie,inimă ? cap, ce nu ştii ? că dor nu poate să-ţi fie, ci dor poţi numai să fii !”
Dacă unii elevi au încercat să descrie în cuvinte acest sentiment magic, alţii au reprezentat dorul printr-o inimă frântă sau două mâini care se caută permanent spre a se îmbrăţişa. Au fost alături de elevi pe tărâmul luminii şi al dorului, profesoarele Serafina Oarga şi Tatiana Ungurianu, pentru a le înmâna diplome atât elevelor căştigătoare, cât şi elevei Cristina Besoiu din clasa a XI-a B , care pregătită de profesoara Ionela Cozmescu a câştigat premiul I la Concursul Naţional dedicat lui Blaga ,,Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci, tuturor !”
(C.P.)
[nggallery id=2112]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]
Foto | Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul
Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul Marți, 27 octombrie, de la ora 12:00, Galeriile expoziționale ale Sălii Unirii din Alba Iulia găzduiesc vernisajul expoziției „Despre eroi, război, viață și moarte. Reconstituirea biografiilor unor participanți la Primul Război Mondial”, […]
29 octombrie 2026 | „3 zile în septembrie”, proiecție specială la Sebeș, în prezența regizorului Tudor Giurgiu
„3 zile în septembrie”, proiecție specială la Sebeș, în prezența regizorului Tudor Giurgiu „3 zile în septembrie”, cel mai nou lungmetraj regizat de Tudor Giurgiu, ajunge la Sebeș pentru o proiecție specială, în prezența regizorului, joi, 29 octombrie 2026, la ora 18:30, la Centrul Cultural `Lucian Blaga”. Proiecția va fi precedată de un fragment din […]
