Politică Administrație

FOTO. Lista investițiilor făcute la Spitalul Județean din Alba Iulia în 2016: aparatură medicală, mese de operații, aparate de anestezie și lucrări de modernizare

Ioana Oprean

Publicat

în

În anul 2016 Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia a continuat dotarea cu aparatură medicală performantă şi a continuat lucrările de reparaţii capitale.

Petrecerea Divorțaților

spital-alba06Directorul economic al spitalului din Alba Iulia, Diana Mârza, a trecut în revistă, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, o parte dintre investiţiile derulate în 2016. Aceasta a precizat că au fost achiziționate mai multe aparate EKG, mese de operație pentru Secția de Ortopedie și pentru ORL,  un sistem (trusă) pentru tratamentul minim invaziv al herniei de disc pentru compartimentul de neurochirurgie, un ventilator pulmonar pentru UPU, aparat de anestezie pentru ATI precum și alte dotări necesare.

„Este în derulare lucrarea de reparație capitală a Secției de Gastroenterologie. Este vorba despre un proiect multianual care se va încheia numai în primăvara anului 2017. La finalul acestei lucrări secția va dispune și de un laborator de endoscopie la cele mai înalte standarde”, a precizat directorul economic Diana Mârza.

Echipa managerială a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a reamintit și dotarea cu un nou Computer Tomograf, achiziționat din fonduri ale Ministerului Sănătății și ale Consiliului Județean Alba.

„Este vorba despre un CT cu o capacitate de 128 de slide-uri, mai performant față de cel pe  care îl aveam până acum și care realiza doar 16 slide-uri. Vom utiliza ambele aparate, iar la acest moment se derulează lucrări de amplasare. În acest fel cu două CT-uri vom scurta cu mult timpul de așteptare pentru astfel de investigații și vom putea solicita fonduri mai multe pentru pacienții noștri”, a explicat Nicoleta Coșarcă, managerul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.

Cu ocazia conferinței de presă managerul Nicoleta Coșarcă a precizat și câteva dintre proiectele ce se vor derula în anul 2017. Aceasta a precizat că au fost obținute toate avizele pentru realizarea Secției de Psihiatrie în curtea spitalului din Alba Iulia și de asemenea, au fost obținute aproape toate avizele necesare pentru începerea lucrărilor la Centrul de Sănătate Ocna Mureș. Totodată managerul spitalului din Alba Iulia a declarat că anul viitor va începe o lucrare de reparație capitală pentru etajul IV al spitalului, care găzduiește secțiile de Cardiologie și Medicină internă.

Mai jos puteți vedea lista investițiilor derulate în anul 2016 în Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia:

LISTĂ INVESTIȚII – CLICK 

[nggallery id=3204]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult