Curier Județean

FOTO Legenda fantomei care bântuia castelul de la Uioara de Sus şi îi ucidea pe cei care se aventurau în străfundurile construcţiei. Cum au murit soldaţii ruşi înecaţi în mii de litri de vin

Ioana Oprean

Publicat

în

În satul Uioara de Sus, oraşul Ocna Mureş, străjuieşte de câteva veacuri un castel celebru în zonă. Construit în scopul apărării minelor de sare, castelul Teleki a ajuns o ruină. Bătrânii din sat vorbesc şi acum despre fantoma care bântuia castelul şi îi ucidea pe cei care se aventurau în pivnițele și subsolul contrucției.

Ca orice monument vechi de sute de ani, şi castelul Teleki de la Uioara de Sus are propria legendă. Povestea are în centru o fantomă care ar fi locuit în beciul clădirii, folosit în trecut pentru a păstra butoaiele în care se ţinea vinul.

Butuoaiele uriaşe există şi acum, dar nu au mai fost umplute cu vin de multă vreme. Legenda transmisă de generaţii vorbeşte despre un eveniment care ar fi avut loc în perioada celui de-al doilea război mondial.   Astfel, câţiva ruşi au intrat în beciul castelului plin cu butoaie cu vin, unde s-au îmbătat. Beţi criţă au început să tragă cu armele în butoaiele imense. Mii de litri de vin s-au revărsat în subsolul castelului, iar ruşii s-au înecat.

Oamenii din sat au pus moartea ruşilor pe seama fantomei din beciul castelului. Pe vremea când încă era locuit castelul adăpostea un număr impresionant de butoaie în care se putea intra în picioare de către un om. În beci se intra cu carul cu boi, pentru a transporta proviziile şi butoaiele cu vin.

În urmă cu câţiva ani o parte din beci s-a prăbuşit scoţând la lumină şi câteva din butoaiele uriaşe păstrate în subsol. Atmosfera din subsolul castelului este şi acum destul de ”încărcată”, astfel încât puţini se aventurează să viziteze aceasta parte a construcţiei. În urmă cu câţiva ani au fost realizate o serie de fotografii, iar pe unda dintre acestea apare o ceaţă albă ca un chip de om. Legenda fantomei din castel a revenit în actualitate.

Fotografie în beciul castelului: o ceaţă ca un chip de om provoacă imaginaţia

Proprietate disputată în justiţie  

Povestea şi frumuseţea construcţiei poate fi exploatată la maxim de autorităţi, dar nu există bani pentru o investiţie atât de mare. Oricum nici nu se poate realiza în condiţiile în care proprietatea castelului este disputată de peste 10 ani prin instanţele de judecată. Castelul de la Uioara de Sus a fost amintit pentru prima data în documente din anul 1290 sub numele de Novum Castrum (“Castelul Nou”), susţinând prin această denumire existenţa unei fortificaţii anterioare, aparţinând secolelor X-XI, din care se mai pot vedea porţiuni dintr-un val de pământ cu şanţ.

Acest “Castel Nou” a fost construit la sfârşitul secolului XIII, din ordinul regalităţii maghiare, pentru protecţia salinei învecinate, fiind apoi amintit în documentele anilor 1336 şi 1382. Mihai Viteazul a donat castelul de la Uioara de Sus sfetnicului său, banul Mihalcea.

Din acest edificiu se mai pot vedea azi ruinele unui turn pentagonal, reprezentând vechiul donjon. Castelul medieval a fost dărâmat parţial, în locul său ridicându-se între anii 1850-1860 un impunător castel neogotic pentru familia nobiliară Banffy, edificiu care a intrat ulterior în proprietatea conţilor Teleky. Construcţia este alăturată unor locuinţe anexe destinate personalului auxiliar de administrare şi întreţinere a domeniului.

În perimetrul curţii există o pivniţă de vinuri şi o capelă, care, iniţial a fost dotată cu o orgă.   Construit cu piatră din ruinele unei cetăţi   Din iniţiativa familiei Teleky în jurul castelului a fost amenajat un parc cu alei si arbori, printre care specii aclimatizate, unele fiind rarităţi dendrologice. Pe frontispiciul castelului există încă o placă cu o inscripţie în limba maghiară: “Această clădire a fost executată din ruinele cetăţii contelui Mikes Istvan din Zabola (Zăbala, jud. Covasna) în anul 1713. (Castelul) s-a ruinat din nou în 1848, fiind refăcut de contele Miko Imre în anul 1855”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Șofer vârstnic condamnat cu suspendare la Judecătoria Alba Iulia pentru ucidere din culpă: Accident mortal provocat de nerespectarea indicatorului „Stop!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer vârstnic condamnat cu suspendare la Judecătoria Alba Iulia pentru ucidere din culpă: Accident mortal provocat de nerespectarea indicatorului „Stop!” Judecătoria Alba Iulia a pronunțat marți, 14 iulie 2026 sentința într-un dosar de ucidere din culpă privind un accident rutier produs în august 2022, în urma căruia un motociclist și-a pierdut viața. Instanța a condamnat […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Academicianul Ioan-Aurel Pop, la casa natală a eroului național Avram Iancu: „Viața politică a României actuale e jalnică și cauza este lipsa de accent pe educație, pe sănătatea spirituală și pe cea fizică a oamenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Academicianul Ioan-Aurel Pop, la casa natală a eroului național Avram Iancu: „Viața politică a României actuale e jalnică și cauza este lipsa de accent pe educație, pe sănătatea spirituală și pe cea fizică a oamenilor” Academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române în perioada 2018 – aprilie 2026, a fost prezent marți, 14 iulie, la Câmpeni, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Investiții în satul Meșcreac, din comuna Rădești: Trotuare noi, sistem modern de colectare a apelor pluviale și infrastructură pietonală sigură. În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții în satul Meșcreac, din comuna Rădești: Trotuare noi, sistem modern de colectare a apelor pluviale și infrastructură pietonală sigură. În ce stadiu este proiectul Primăria Rădești continuă investițiile în dezvoltarea infrastructurii locale printr-un proiect amplu care vizează modernizarea infrastructurii pietonale și a sistemului de colectare a apelor pluviale din localitatea Meșcreac. A fost solicitată […]

Citește mai mult