FOTO: La Brașov, întâlnire emoționantă între Florian „Bela” Bartha și micuții voleibaliști ocnamureșeni, alături de fostul său antrenor
La Brașov, întâlnire emoționantă între Florian „Bela” Bartha și micuții voleibaliști ocnamureșeni, alături de fostul său antrenor
Întâlnire emoționantă la Brașov, după o partidă de volei din Cupa CEV între Florian „Bela” Bartha, jucătorul originar din Ocna Mureș, și micuții componenți ai echipei de minivolei din Ocna Mureș, condusă de Lucian Victoratos, fostul antrenor al internaționalului român ajuns în Italia, la campioana Trentino, deținătoarea Ligii Campionilor.
Jucătorul din Alba, Florian Bartha, a venit emoționat și s-a întâlnit cu băieții echipei de minivolei din Ocna Mureș, „Leii din Salinae”, conduși de fostul lui antrenor Lucian Victoratos. A făcut poze cu toți băieții, a dat autografe și-a invitat o parte dintre coechipieri să vină să-i cunoască pe micii voleibaliști. Un moment plin de emoție trăit la maxim de băieții din Ocna Mureș, care cu siguranță își vor aduce întodeauna aminte de această întâlnire.
„Pe mine acest moment m-a dus cu gândul la o poezie citită în urmă cu ceva timp: «Secretul succesului este să munceşti din greu, sa ai încredere în tine, credinţă în Dumnezeu. Să nu-i uiţi niciodată pe cei care te-au ajutat, și mai presus de toate, să nu uiţi niciodată de unde ai plecat!». Respect maxim și baftă multă Florian Bartha. Mulțumiri părinților care au însoțit echipa la Brașov și domnului Marius Bîcu – cei care au făcut posibilă această întâlnire!”, a menționat ocnamureșeanul Marius Stîncel.
Trentino s-a impus la Brașov cu scorul de 3-1 (21-25, 25-17, 25-21, 25-23), dar Corona a lăsat o impresie foarte bună. Jucătorii lui Laurențiu Lică au condus cu 1-0 la seturi și foarte puțin a lipsit să nu trimită meciul în „decisiv”, pentru că în setul 4 au condus cu 21-20, 22-21 și 23-22… Florian Bartha a fost titular, a evoluat excelent și și-a trecut în cont 10 puncte (5 din blocaj, în condițiile în care brașovenii au reușit un total de 6).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Update Video | Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu”
Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu” Un gol fabulos a fost marcat de fotbalistul aiudean Andrei Cordea în meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, din SuperLiga de fotbal. Partida a fost programată duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Dr. […]
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur La Baia de Arieș, la partida dintre Arieșul Apuseni și Târnavele Tiur, a fost un episod ce l-a avut primarul Marius Dup în prim-plan! La sugestia acestuia, gazdele au f[cut o […]
CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17, în etapa a zecea a campionatelor organizate de FRF CSM Unirea Alba Iulia a avut dublă externă cu U Evolution 2000), iar LPS Sebeș a stat în această etapă. Jocurile următoare, în 1 noiembrie sunt LPS Sebeș – ACS Mediaș […]
