FOTO: ÎPS Arhiepiscop Irineu i-a binecuvântat astăzi pe copiii cu dizabilităţi severe din Alba Iulia
ÎPS Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei s-a aflat astăzi, 13 martie, în mijlocul copiilor cu dizabilităţi severe ocrotiţi în casele de tip familial „Sfânta Ana” şi „Sfânta Maria” din Alba Iulia.
Potrivit unui comunicat remis presei de Asociația Filantropia Ortodoxă, “angajaţii celor două case de tip familial i-au prezentat Înalt Prea Sfinţitului Irineu serviciile oferite copiilor şi activităţile pe care aceştia le desfăşoară în cadrul aşezămintelor. Ierarhul nostru le-a pus la suflet copiilor şi angajaţilor caselor de tip familial un cuvânt de binecuvântare şi mângâiere. La finalul vizitei, Înaltpreasfinţitul Irineu a precizat că Postul Mare este timpul potrivit pentru rugăciune, meditaţie şi ajutorarea celor săraci şi bolnavi.”
Înaltpreasfinţia Sa şi-a exprimat preţuirea pentru angajaţii celor două aşezăminte sociale care le oferă acestor copii un zâmbet, un cuvânt bun şi speranţă: „Postul Mare este timpul potrivit în care suntem chemaţi să ne consacrăm rugăciunii, meditaţiei şi ajutorării celor săraci şi bolnavi. Iubirea şi slujirea noastră trebuie să aibă o adresă orizontală, precum ne învaţă Mântuitorul nostru, marele filantrop şi slujitorul prin excelenţă al tuturor. Eu îmi exprim preţuirea mea pentru cei ce se ostenesc în acest aşezământ, acordând un zâmbet celui trist, oferind un cuvânt bun celui disperat şi infuzând speranţă în inima zdrobită de durere. Aici locuieşte Hristos care ne arată semnele cuielor din trupul Său şi ne asigură că pe calea Crucii ne sfinţim şi apoi ajungem la ţinta mântuirii” a mărturisit Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei.
La rândul lor, copiii l-au primit pe Înalt Prea Sfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu cu rugăciuni şi cântece învăţate la Biserică.„Ne-am bucurat să-l avem astăzi în mijlocul nostru pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu. Este o mare bucurie pentru casele de tip familial „Sfânta Ana” şi „Sfânta Maria” întrucât Înaltpreasfinţitul a poposit din nou în mijlocul nostru, toţi copiii bucurându-se de prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale. Este o adevărată binecuvântare şi mângâiere în sufletul acestor copii care l-au răsplătit pe Înaltpreasfinţitul nostru cu rugăciuni şi cântece, exprimându-şi dorinţa ca şi pe viitor să revină alături de noi” a precizat părintele Teofil Slevaş, protopop de Alba Iulia şi coordonatorul celor două case de tip familial.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro”
Economistul Radu Georgescu avertizează: ,,România are o problemă economică imensă. În august 2026 datoria externă a României este de 238 de miliarde de euro” Economistul Radu Georgescu avertizează, printr-o postare publicată astăzi pe o rețea de socializare, asupra riscurilor economice cu care se confruntă România, susținând că deficitul de cont curent, finanțat în mare parte […]
Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare
Palatul Principilor Transilvaniei, din Alba Iulia: Cum va fi întreținut și folosit Corpul B al edificiului după finalizarea lucrărilor. Servicii de elaborare de studii în curs de contractare Primăria Alba Iulia caută un prestator care să stabilească, în detaliu, cum va fi întreținut și folosit Corpul B al Palatului Principilor Transilvaniei după finalizarea lucrărilor. Caietul […]
E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33%
E jale! Alba, pe primul loc la scăderea înmatriculărilor de firme. Procentul a scăzut cu peste 33% Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice din România a scăzut cu 8,94% în primele nouă luni ale anului 2026, față de aceeași perioadă din 2025, fiind înregistrate 100.975 de înmatriculări, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului […]
