FOTO: Întreceri sportive la Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare de la Vinerea (Cugir)
Sâmbătă dimineața, tinerii din Vinerea și Cugir, alături de invitații lor din orașul Wasserburg au participat la jocurile sportive organizate în cadrul Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare de la Vinerea.
Întrecerile, care au fost foarte apreciate de spectatori, au cuprins 8 probe: aruncarea suliţei, trasul cu arcul, aruncarea greutăţii, trasul frânghiei, căratul apei, lupta pe butuci, ştafeta cu greutăţi, în care participanții și-au demonstrat vitejia şi dibăcia.
Încălzirea s-a făcut cu o ”miuță” jucată de tinerii competitori împreună cu amatori din public, în frumoasa Poiană cu Goruni situată la aproximativ 2 km deasupra satului Vinerea.
Cele mai apreciate întreceri au fost cele cu arcul, sulița și greutatea, care au demonstrat că ”mărimea nu contează”, unii dintre participanți mici de statură dar foarte dibaci reușind să puncteze cu precizie la concursul cu arcul și să arunce sulița sau greutatea la distanțe mari și proba de ștafetă cu saci umpluți cu nisip, care a bine-dispus asistența deoarece tinerii dornici să câștige au provocat busculade și chiar s-au împiedicat de câteva ori. Foarte aplaudate au fost și celelalte probe și, chiar dacă a câștigat doar câte o singură echipă, important este că toți competitorii au reușit să ajungă la final.
Mai trebuie precizat că încă de dimineață, la locul evenimentului a fost prezent primarul orașului Cugir, Adrian Teban, care a fost foarte implicat în organizare. De asemenea, o surpriză plăcută a fost faptul că angajații Serviciului de Salubrizare s-au preocupat permanent să întrețină curățenia zonei în care s-a desfășurat evenimentul.
Printre spectatori și-au făcut apariția și oaspeți ”de la județ”, între care președintele CJ Alba Ion Dumitrel, vicepreședintele Alin Cucui, senatorul Alexandru Pereș, administratorul public al județului – Sorin Bumb și consilierul Marius Anghel.
S-au bucurat de un mare interes din partea celor prezenti, cele 9 probe organizate pe echipe si individual precum: trasul cu arcul, suliţaşul cetaţii, cel mai iute de picior(transportul unui sac de 25 kg), braţul de fier, luptatorul dac, caţaratul pe catarg, sa ne unim fortele(trasul franghiei), voinicul din cetate,(aruncarea unui bolovan de 5 kg), carausul cetatii,(transportul apei din ciubere.
Programul de duminică, 24 august este următorul:
11.30 – Parada portului popular (traseu: Cămin Cultural Vinerea – Monumentul Eroilor)
14.30- Spectacol folcloric: nsamblul Miercurea Sibiului Ansamblul Izvoraşul Almăşan – Almaşu Mare Ansamblul Germisara – Geoagiu Ansamblul EVRITON din Drama – Grecia Taraful din Soporul de Câmpie – Cluj Recital Eugen Mihailă Ansamblul Wasserburg – Germania Ansamblul Săpânţana – Maramureş Recital RobertTârnăveanu Ansamblul Eftimos – Braşov
19.00- Gala laureaţilor la Concursul Tinerelor Talente Ansamblul Câmpul Pâinii – Vinerea Ansamblul Mărţişorul – Cluj-Napoca
20.30 – Recital Dumitru Fărcaş
21.00 – Concert Just Duty Free (Germania)
[nggallery id=111]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista
Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 258/29 octombrie 2026 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al judeţului Alba în anul 2027. Consiliul Județean Alba stabilește taxele și tarifele […]
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant”
De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant” De la amfiteatrele Facultății de Drept la masa deciziilor universitare, Tudor Lodroman demonstrează că adevărata performanță nu se măsoară doar în rezultate academice, ci și în curajul de a-i reprezenta pe ceilalți. Originar […]
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi
Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului Alba: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi În ședința de Guvern de vineri, 30 octombrie, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a fost numit prefect al județului Alba. Urmează ca hotărârea de numire în funcții la conducerea Instituției […]
