FOTO | Întâlnire în premieră a grupului de preotese din Arhiepiscopia Alba Iuliei: „Credință, curaj și dăruire”
FOTO | Întâlnire în premieră a grupului de preotese din Arhiepiscopia Alba Iuliei: „Credință, curaj și dăruire”
Duminică, 26 aprilie 2026, în Duminica Mironosițelor (a III-a după Sfintele Paști), când este prăznuit Soborul Sfintelor Femei Românce, a avut loc prima ediție a întrunirii Grupului de preotese „Sfânta Filotimia” din Arhiepiscopia Alba Iuliei.
Evenimentul s-a derulat la Căminul bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia, sub genericul „Preoteasa pe urmele Femeilor Mironosițe: credință, curaj și dăruire”.

De dimineață, începând cu ora 10.00, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia, în prezența participantelor și a numeroși credincioși. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corul Grupului de preotese, condus de preoteasa Ileana Cioara din parohia Cetea, protopopiatul Alba Iulia.
Programul evenimentelor a continuat de la ora 13.30. Preoteasa Irina Mâncă din Iași a susținut prelegerea cu titlul „Despre frumusețea uitată a vieții. Bucuria lui «a fi» și «a dărui» în comuniunea dintre preotese”, prilej cu care a evidențiat conștientizarea și asumarea unei relații cu Dumnezeu, prin exemple scripturistice și patristice. Preoteasa Irina Mâncă face parte din Grupul internațional de preotese „Sfânta Nona”, iar în cursul anului 2025 a organizat, în Arhiepiscopia Iașilor, cea de-a patra ediție a Întâlnirii internaționale a preoteselor „Sfânta Nona”.
Apoi, de la ora 14.00, a avut loc atelierul intitulat „«Cine ne va prăvăli piatra?» Despre încercările și bucuriile vieții de preoteasă”, derulat de către preoteasa Laura Crăciun din Iași. Aceasta a oferit mai multe exemple din viața personală cu privire la dificultățile din lumea actuală, subliniind faptul că provocările nu reprezintă altceva decât oportunități de a ne încredința lui Dumnezeu. În cadrul atelierului, preoteasa Laura Crăciun a desfășurat un exercițiu practic, punând la dispoziția participantelor mai multe pietre, ca simboluri ale provocărilor personale.
Ulterior, de la ora 15.00, s-a desfășurat cel de-al doilea atelier al zilei, intitulat ,,«De ce-L căutați pe Cel viu între cei morți?» Despre congruență și discernământ pe Cale”, susținut de către preoteasa Dumitrina Gazzi din Iași. În cadrul acestei secțiuni, membrele Grupului de preotese „Sfânta Filotimia” au fost invitate să participe la un exercițiu de conștientizare a relațiilor personale, cu scopul de a realiza o ierarhizare în acest sens. La final, de la ora 15.30, a avut loc un moment muzical-artistic de suflet, susținut de către preoteasa Oana Andone din parohia Abuș, protopopiatul Târnăveni.
Prima ediție a întrunirii Grupului de preotese din Eparhia Alba Iuliei, programată în ziua de 26 aprilie 2026, a fost organizată de Arhiepiscopia Alba Iuliei, în colaborare cu Radio Reîntregirea, Căminul bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și prin implicarea parohiilor Acmariu, Șugag I, Moșuni, Tăureni, Mereteu, Morăreni și Beldiu, din județele Alba și Mureș.
Grupul de preotese din Arhiepiscopia Alba Iuliei a fost înființat la începutul anului 2026, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu. Grupul a fost așezat sub ocrotirea Sfintei Filotimia de la Râmeț, care a oferit un chip desăvârșit al femeii ancorate în viața duhovnicească. Scopul acestui grup este de a crea un cadru special de comunicare deschisă și constructivă și de susținere reciprocă, în vederea creșterii lăuntrice pe calea lui Hristos, precum și de a sprijini misiunea preoteselor din întreaga Eparhie.
sursa: Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei
text: Claudiu-Daniel Popa / Radio Reîntregirea
foto: Diac. Ștefan Bretoiu / Radio Reîntregirea
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]
