Curier Județean

FOTO Gastronomie, tradiţii şi folclor, duminică, la Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac 2015

Ioana Oprean

Publicat

în

Cei mai buni bucătari din pensiunile de pe Valea Arieşului au gătit mâncăruri tradiţionale la ceaun

Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac, unicul târg de turism rural din Transilvania şi unul dintre cele mai importante din România, a continuat, duminică, ziua fiind destinată gastronomiei tradiţionale şi folclorului. Cei Concurs de gastronomie traditionala, la Albac01mai buni bucătari din pensiunile de pe Valea Arieşului s-au întrecut în prepararea celor mai gustoase mâncăruri la ceaun. Preparatele au fost realizate după reţete tradiţionale şi evaluate de un juriu de specialitate, însă nota finală a fost dată de turiştii care au degustat preparatele tradiţionale. Şi cum mâncarea bună trebuie însoţită de o muzică bună, evenimentul a continuat cu un spectacol maraton de folclor autentic.

Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac a continuat, duminică, ziua fiind dedicată gastronomiei tradiţionale şi folclorului, cele două „ingrediente” care dau unicitatea turismului rural românesc. Manifestările au debutat în jurul orei 11,00 cu un concurs gastronomic în cadrul căruia mai multe echipe au fost provocate să gătească în aer liber mâncare tradiţională la ceaun. Cei mai buni bucătari de la pensiuni de la Valea Arieşului au format şase echipe care au gătit mâncăruri la ceaun din carne de pui, vită, porc sau mistreţ, adăugând ingrediente inedite precum sosurile de merişoare sau afine. Concurenţii au fost obligaţi să gătească după reţete tradiţionale şi totodată să folosească doar produse ecologice, iar în final un juriu de specialişti a evaluat preparatele în funcţie de unicitate, gust sau reţeta tradiţională folosită.

În final mâncărurile au fost extrem de diverse ceea cea  determinat juriul să premieze toate cele şase echipe înscrise în competiţie. Astfel echipa Pensiunii Poiana Verde Albac a câştigat premiul pentru „cel mai gustos ceaun din carne de porc”, Pensiunea Aurora din Albac pentru „cel mai gustos ceaun vânătoresc”, Pensiunea Steaua Arieşului Albac – „cel mai bun preparat din carne de viţel”, Pensiunea „La Pociu” Câmpeni – „cel mai bun gulaş”,  Pensiunea Ady Albac – „cel mai bun preparat din carne de pui”, iar Pensiunea Fely Viss Albac pentru „cea mai tradiţională reţetă” folosită. Nota finală a fost dată însă de turişti care au degustat toate preparatele tradiţionale în cadrul unei mese organizată în cadrul târgului.

Şi cum o mâncare bună se îmbină perfect cu folclorul autentic, programul târgului a continuat cu o paradă a portului popular desfăşurată prin centrul comunei Albac şi un spectacol folcloric maraton. Spectacolul va dura nu mai puţin de 8 ore şi se va încheia în jurul orei 22,00, perioadă în care pe scenă vor evolua Marius Ciprian Pop, Bogdan Toma, Ancuţa Matei, Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” Alba, dirijat de Alexandru Pal, şi interpreţii ansamblului precum şi alţi interpreţi şi ansambluri din Ardeal şi Banat.

„Turismul rural românesc înseamnă atât zone pitoreşti cât şi tradiţii, gastronomie şi folclor autentic. La Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac am încercat să arătăm atât oferta celor care lucrează în turismul rural cât şi tradiţiile, meşteşugurile populare, folclorul autentic şi gastronomia românească. Aceste „ingrediente” dau unicitate turismului rural românesc şi determină, an de an, tot mai mulţi turişti să aleagă ca destinaţii pentru vacanţele lor frumoasele sate din Apuseni. Cred că toţi cei care lucrează în turism au înţeles că pentru a-şi aduce turiştii în pensiunile lor trebuie să le ofere atât condiţii optime de cazare cât şi preparate din gastronomia românească, tradiţii sau folclor autentic” a spus directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Daniela Floroian.

Ediţia a XI-a Târgului Naţional de Turism Rural de la Albac a continuat, duminică, şi cu expoziţia de oferte din turismul rural românesc la care participă în acest an peste 50 de localităţi din România dar şi cu Târgul Meşteriilor Populari în cadrul căruia zeci de meşteri populari din 11 judeţe ale ţării şi-au expus produsele, respectiv ţesături şi articole croşetate, obiecte din lemn, metal sau sticlă, împletituri din cânepă şi nuiele, obiecte tradiţionale de olărit, cojoace şi opinci, icoane pe sticlă dar şi produse din piatră şi şindrilă.

Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac este unicul târg de turism rural din Transilvania şi unul dintre cele mai longevive şi importante din România. Evenimentul, ajuns la cea de-a XI-a ediţie, este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria Albac, iar partenerul oficial al târgului este Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Filiala Alba. Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac este o marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba.

[nggallery id=951]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Accident rutier pe autostrada A10: Adolescent de 19 ani, rănit după impactul dintre două mașini sensul de mers Aiud-Turda

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier pe autostrada A10: Adolescent de 19 ani, rănit după impactul dintre două mașini sensul de mers Aiud-Turda Un accident rutier a avut loc sâmbătă după-masa pe autostrada A10 Sebeș-Turda. Un adolescent de 19 ani a fost rănit după impactul dintre 2 autoturisme pe sensul de mers Aiud-Turda. Citește și: VIDEO | Accident rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | ,,Ziua Curățeniei” Ocna Mureș: Sute de voluntari au ecologizat numeroase străzi, parcuri, terenuri din oraș

Ioana Oprean

Publicat

în

,,Ziua Curățeniei” Ocna Mureș: Sute de voluntari au ecologizat numeroase străzi, parcuri, terenuri din oraș Sâmbătă, 19 septembrie 2026, Primăria orașului Ocna Mureș ,Casa de Cultură , Ion Sângerean”, în parteneriat cu Asociația ,,Let’s Do It, Romania”, au organizat acțiunea ecologică ,,Ziua Curățeniei” Ocna Mureș. Alături de sute de voluntari din instituțiile de învățământ (școli, […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Accident în lanț în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit în zona Carolina Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în lanț în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit în zona Carolina Mall Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 14.00, în Alba Iulia. Trei mașini s-au ciocnit în zona Carolina Mall. Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs […]

Citește mai mult