Actualitate

FOTO: Furtuna violentă, de duminică după-amiaza, s-a soldat și la Cugir cu consecințe notabile. Festivalul ”Toamna Cugireană”, întrerupt două ore

Ioana Oprean

Publicat

în

Furtuna puternică, fără precedent în Cugir, a smuls acoperișuri, bannere de la unele unități de alimentație publică, a rupt copaci.  Pe aleea Alexandru Sahia( lângă căminul ,,Voinicel”), o salcie seculară s-a rupt de la jumătate,  în cădere aceasta avariind  o conductă de gaz, necesitând intervenția lucrătorilor de la EON GAZ Cugir .

Petrecerea Divorțaților

Furtuna a smuls de asemenea plăci ondulate și țiglă de pe câteva blocuri și clădiri individuale de pe strada ,,21 Decembrie 1989”, aleea Alexandru Sahia, strada Doinei(s-a decupat acoperișul de pe casa scării), iar in localitatea Vinerea a fost smulsă țigla de pe o casă și folia de pe un solar amenajat.

La fel de mult au fost afectați și comercianții care vindeau produse în chioșcurile situae în apropierea primăriei și a scenei unde se desfășoară spectacolele din cadrul festivalului ,,Toamna Cugireană” și ale căror tarabe au fost ,,zburate” de furtună. Nu s-au înregistrat răniri ale trecătorilor sau avarieri de mijloace auoto.

Programul consacrat festivalului s-a oprit timp de aproape 2 ore, dar potrivit primarului Adrian Teban, acesta va fi reluat având în vedere că a expirat codul portocaliu de furtună.

La întreaga acțiune de intervenție au fost mobilizați lucrători ai SVSU Cugir, Poliția locală și Serviciul de Administrare al Domeniului Public și Privat al orașului Cugir.  (C.P.)

[nggallery id=4568]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 7.934 […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații

Ioana Oprean

Publicat

în

Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații Prof. univ. dr. Ioan Bocșa a adus la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj frumusețea și profunzimea colindului tradițional românesc, într-un workshop dedicat rădăcinilor identității noastre culturale. Evenimentul, desfășurat vineri, 23 octombrie 2026, în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă Proprietarii de terenuri extravilane din România trebuie să verifice regimul urbanistic al parcelei înainte să înceapă proiectarea unei locuințe. Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, la 25 august 2026, schimbă cadrul legislativ, dar […]

Citește mai mult