Actualitate

FOTO: Flaviu Predescu – pledoarie pro Blaga şi Eminescu la întâlnirea cu elevii Colegiului Naţional „David Prodan” Cugir

Alexandra Mates

Publicat

în

Amfiteatrul „Horia” al Colegiului Naţional „David Prodan” Cugir a găzduit vineri un eveniment cu o importantă semnificaţie pentru viaţa culturală a oraşului Cugir. Scriitorul cugirean Flaviu Predescu s-a întâlnit cu peste 100 de elevi dar şi cadre didactice ale colegiului, în cadrul unei reuniuni organizate cu scopul de a purta un dialog cu referire la poezia şi proza clasică şi modernă.

Petrecerea Divorțaților

Poetul le-a prezentat elevilor propriile volume de versuri dar şi cartea sa de eseuri, publicate în ultimii ani, angajându-se apoi într-un dialog despre necesitatea comunicării, a asocierii şi a spiritului de iniţiativă, ca factori determinanţi pentru a putea reuşi în viaţă.

Flaviu Predescu şi-a motivat gestul ca pe o datorie de onoare, în calitate de absolvent al Colegiului în urmă cu 13 ani, de a veni şi a arăta că amprenta educaţională din prestigioasa instituţie l-a ajutat foarte mult în ceea ce a realizat ulterior. El a ţinut să mulţumească staff-ului profesoral de la CNDP şi în special directoarei Lilica Vanţ, pentru modul în care a fost primit, îndemnându-i pe elevi să aibă verticalitate în viaţă şi să nu intre în jocuri de culise, pentru că nu aceasta este cheia reuşitei.

Totodată, scriitorul i-a îndemnat pe elevi să pună umărul la „rebranduirea” lui Mihai Eminescu  şi să citească proza şi poezia marilor clasici români dar şi a contemporanilor, subliniind că „un titan ca Lucian Blaga ar fi meritat 10 premii Nobel nu izolarea şi marginalizarea pe care le-a trăit în finalul vieţii”.

La sfârşit, Flaviu Predescu a oferit fiecărui elev, cartea „Chezăşie pentru libertate” şi volume de versuri, cu semnătura proprie angajându-se în susţinerea reapariţiei „Metamorfoze” , publicaţie a Colegiului încă dinainte ca acesta să poarte uniforma CNDP.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei Beneficiarii eligibili pentru prima didactică, care nu au primit încă cei 1.500 de lei net, pot activa măsura de sprijin până la 14 decembrie 2026, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cardurile […]

Citește mai mult

Actualitate

Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat

Ioana Oprean

Publicat

în

Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat Negocierile privind stabilirea salariului minim brut pentru anul 2027 riscă să se transforme într-un nou conflict între sindicate, Guvern și reprezentanții mediului de afaceri. Blocul Național Sindical (BNS) solicită majorarea salariului minim la 4.652 de […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2

Ioana Oprean

Publicat

în

S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2 Circulaţia pe loturile 3 şi 4 ale A0 Nord a fost deschisă miercuri, 4 noiembrie 2026, șoferii având acum legătură directă între A3 și A2. Inaugurarea a fost iniţial anunţată pentru 26 octombrie […]

Citește mai mult