FOTO| Expoziție de obiecte hand-made cu tematică pascală realizate de persoanele cu dizabilități din Alba Iulia
FOTO| Expoziție de obiecte hand-made cu tematică pascală realizate de persoanele cu dizabilități din Alba Iulia
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia organizează, în aceste zile, în centrul comercial Alba Mall, expoziția ,,Frumusețea Voinței”. Aceasta cuprinde tablouri cusute, ouă pictate manual, coșulețe dar și obiecte decorative cu tematică pascală. Expoziția este și cu vânzare, iar cei interesați își vor putea achiziționa obiecte „handmade” și, totodată, vor sprijini activitățile persoanelor cu dizabilități din cadrul Centrului.
„Expoziția pe care o prezentăm în aceste zile are ca scop promovarea abilităţilor artistice ale persoanelor cu dizabilități. În cadrul activităţilor de terapie ocupațională, beneficiarii centrului nostru au realizat diverse obiecte decorative specifice Sfintelor Sărbători de Paști prin care doresc să fie vestitorii primăverii în sufletele celor care vor dori să admire și să se bucure de rezultatele muncii lor”, a precizat Alexandra Aloman, asistent social în cadrul centrului de zi.
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” oferă servicii de informare și consiliere socială, consiliere psihologică și spirituală, servicii de recuperare, kinetoterapie și ergoterapie, orientare profesională și facilitarea obținerii unui loc de muncă, activități de socializare, culturale și recreative, pentru 20 de persoane cu dizabilități din Alba Iulia și pentru 105 persoane cu dizabilități ocrotite în 11 Locuințe Maxim Protejate din județul Alba. Centrul funcționează din anul 2008 în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia, prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia, și cu Consiliul Județean Alba, prin DGASPC Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
15 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
15 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează joi, 15 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
VIDEO | A încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat la mai puțin de 100 de metri de fosta soție: Bărbat din Valea Lungă, reținut de polițiști
A încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat la mai puțin de 100 de metri de fosta soție: Bărbat din Valea Lungă, reținut de polițiști Un bărbat din Valea Lungă a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat la mai puțin de 100 de metri de fosta soție. […]
Update | Prezența unui urs, semnalată în comuna Bucium: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui urs, semnalată în comuna Bucium: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată în comuna Bucium, zona Valea Poienii, joi, 15 octombrie 2026. Un echipaj de jandarmi se deplasează la fața locului, iar locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-ALERT pentru prevenirea apariției unor situații […]
