FOTO: Expoziţie de maşini de epocă în Cetatea Alba Carolina. Vehicule istorice din perioada 1952 – 1983, la Obelisc
Peste treizeci de maşini de epocă, lustruite şi dichisite, au constituit sâmbătă, 7 septembrie, obiectul unei expoziţii inedite la Alba Iulia. Proprietarii bijuteriilor pe patru roţi au participat la cea de-a XIV-a ediţie a Raliului “Carpaţi Retro”, Alba Iulia fiind punctul final al celei de-a doua etape (172 km Rânca – Alba Iulia). Pe lângă automobilele participante în competiţie la expoziţie au luat parte şi vehicule valoroase deținute de colecționarii din zonă. Vehiculele produse în perioada 1952-1983 au adunat zeci de curioşi, care nu au ratat ocazia de a se imortaliza chiar şi la volanul acestora.
Începând cu ora 16.00, primele vehicule istorice şi-au făcut apariţia pe esplanada din faţa Obeliscului, după care, din minut în minut şi celelalte.
Zeci de trecători, albaiulieni şi turişti s-au oprit pentru a admira “frumoasele” bătrâne cochete. Fiecare maşină din cele peste 30 prezente la Alba Iulia are povestea ei, iar proprietarii au fost dispuşi să o spună oricărui era interesat.
Printre primele zece maşini apărute pe esplanda din faţa Obeliscului s-a aflat şi un Mercedes tip 230, automatic din anul 1974. Octavian Giurgiu, proprietarul maşinii ne-a spus că o are de mai bine de 5 ani şi o întreţine singur. O scoate din garaj numai pentru evenimente speciale, aşa cum a fost şi cel de astăzi. “Maşina este deodată cu mine. E întreţinută original, vopsea originală, reimportată din America în California, cu extrasurile specifice pieţei americane, climă şi cam tot ce se înseamnă dotări pentru anii 70”, ne-a declarat acesta.
Octavian consideră că o astfel de maşină ste specială prin faptul că “aşa ceva nu se mai vede pe stradă”. Spune că oamenii întorc capul când o văd,. că e ruptă din alt film, cum ar veni, cu 30 de ani în urmă. “Nu se mai vede la orice colţ de stradă aşa ceva”, ne-a declarat acesta.
Vehiculele istorice au poposit în Oraşul Marii Uniri, pe esplanada Obeliscului din Cetate, timp de câteva ore.
Evenimentul a fost organizat de Retromobil Club România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia. RCR reunește sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I al României, peste 550 de colecționari de vehicule istorice.
[nggallery id=207]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
