Zona carstică Gârda – Arieșeni a Munților Apuseni a fost gazda unei expediții a clubului A.K.P.P. din Finlanda. Această expediție de scufundări în peșteri a fost organizată de Călin Drăgan (S.N.S.- România) și Adrian Pereț (Finlanda).

”Toată aventura aceasta a început în urmă cu 6 luni când amicul meu Adrian Pereț m-a întrebat unde se pot face scufundări în peșteră în România. Mi-a explicat ce este vorba de echipa ”Divers of the Dark”, despre care știam, și cunoscându-le activitatea alegerea locului a fost destul de ușoară. Trebuia să fie un loc care să depășească posibilitățile noastre atât tehnice cât și competențele de scufundare. Astfel să fiu sigur că nu apar nici un fel de animozități”, spune Călin Drăgan.

În această expediție în care finlandezii au șofat peste 2000 de km pentru a transporta cele peste 2 tone de echipament necesar scufundărilor, s-a organizat plonjarea în ”Lacului Morții” sifonul terminal al peșterii Coiba Mare (peștera cu cea mai lată intrare din România 74 m).

Numele este datorat numărului mare de bușteni care se afla în derivă, pe suprafața cât și la diverse nivele în această galerie scufundată. Acești bușteni acoperă în prezent în totalitate suprafața lacului, în așa fel încât pentru a se putea efectua scufundarea au trebuit împinși câțiva pentru a se face un spațiu prin care să se ajungă la apă.

Ultima scufundare în acest lac fusese realizată în 1998, până la adâncimea de 35 m de scufundătorii cehi Novak M. și Zaruba I.

Echipa de speologi a fost formată din Sami Paakkarinen (Finlanda), Patrik Gronquist (Finlanda), Adrian Pereț (Finlanda), Andras Kuti (Ungaria), Călin Drăgan (România), Ciubotărescu Christian (România), care au transportat cele peste 250 kg de echipament prin târâșuri, prin semisifoane, peste cascadă pentru ca primii doi să se poată scufunda.

„În această săptămână ne-am scufundat în Coiba Mare. Acesta a fost un proiect epuizant. A luat multe ore transportul echipamentului la locul scufundării. Este și o cascadă înaltă unde a trebuit montată o tiroliană pentru a trece echipamentul pe partea cealaltă a cascadei. Dar oricum ne-am scufundat, deși este un sifon care suge apa. Pornește de la un diametru de 20 m și devine din ce în ce mai mic, după 30 m. Devine un tunel de presiune, de 1,5 m lățime și 3-4 m înălțime. Am instalat 180-200 m de fir ghid nou până la adâncimea de 91 m dar galeria continuă (n.r. cel puțin 2 m cât era vizibilitatea). Aș spune că este cea mai adâncă galerie scufundată din Romania în prezent. Aici am atins adâncimea maximă la care putem înainta„, spune Sami Paakkarinen.

Potrivit dr. Cristian Ciubotărescu, președintele A.S. Sfinx Gârda, scufundarea care durează în jur de 3 ore din care circa 20 minute se înaintează iar diferența se stă la diverse paliere de decompresie. La adâncime azotul se dizolvă în sânge și dacă se iese brusc la suprafață acesta se transforma in bule de gaz care înfundă vasele de sânge (apare boala de decompresie care poate duce la deces). Pentru adâncimi mari (sub 40 m) nu se folosește aer ci un gaz în care se introduce Heliu. De asemenea scufundătorii de adâncime au folosit Rebreathere – aparate de respirat cu circuit închis (pentru a folosi mai puține butelii și gaze de respirat). Pentru a se proteja de apa rece au folosit costume etanșe (Dry suit) cu sisteme de încălzire electrice.

”În cadrul expediției s-au efectuat mai multe scufundări în Izbucul Tăuz – peștera scufundată cu cel mai mare grad de dificultate din România. La 4 octombrie 2002 un speolog scufundător din Polonia pe nume Rafal Garski și-a pierdut viața în acest loc. În ianuarie 2006 W. Szymanowski ajunsese la distanța de 375 m de la intrare și trecând ramura ascendentă ajunsese la 30 de suprafață. Din păcate în primăvara acelui an a decedat prin înec într-o peșteră scufundată din Franța la o adâncime de peste 100 m. Asfel după decesul său și a lui V. Bolek –scufundătorul care ajunsese pentru prima dată la fundul sifonului 2 la adâncimea de 87 m – prin înec într-un lac în Germania, timp de 8 ani nu am mai încercat nimeni să treacă acest sifon. Din fericire echipa experimentată din Finlanda prin medierea scufundătorului speolog Adrian Pereț – care s-a stabilit de 15 ani în această țară, ne-a vizitat zona”, explică dr. Ciubotărescu.

”Din punctul lor de vedere pare siplu (n.r. a echipei de speologi). Ei cred că au mii de scufundări, la adâncimi de peste 100 m. Ei se duc și fac scufundări în care stau sub apă câte 12 ore pentru decompresie. Nu adâncimea este problema. Adâncimea este doar un număr care-ți spune disciplinat ce trebuie să faci. Până la adâncimea de 20 m în sifonul 2 galeria este destul de largă, 6 m lățime cu 2-3 m înălțime. Pe la 20 m începe să se îngusteze, și fundul este plin de nisip. Ajunge să fie atât de îngust încât ai un spațiu foarte limitat. Ești la tine cu 5 butelii. Practic nu mai încapi să înoți. Ești la 45 de grade, cu capul în jos, și te târăști pe nisip, cu buteliile frecându-te de tavan. Ajungi să nu încapi. Trebuie să-ți tragi buteliile de sub tine, trebuie să ți le aranjezi în așa fel încât să-ți găsești o poziție să înaintezi. Din punctul meu de vedere este o scufundare foarte dificilă”, povestește Adrian Pereț.

La rândul său, Sami Paakkarinen coordonatorul scufundărilor a detaliat: „Ne-am scufundat la adâncimea de 83 m și am continuat explorarea galeriei care mergea ascendent, și am ieșit într-o galerie aerată, care nu mai fusese parcursă niciodată. Această galerie nouă este de o lungime de aproximativ 200 m, și am găsit un nou sifon. Am trecut și acest nou sifon, care era destul de scurt, circa 20 m lungime și 6 m adâncime. A urmat un nou sector aerat de circa 80-100 m, dar pe acea galerie am întâlnit o cascadă de 4 m înălțime. Am cumpărat din orașul apropiat (n.r. Câmpeni) o scară de aluminiu de 6 m, și am trecut-o prin sifonul de 83 m adâncime, prin sectoarele aerate, peste sifonul al 3-lea, și am putut depăși cascada, dar a urmat sifonul nr.4. Am plonjat sifonul numărul 4, care coboară întâi la 16 m adâncime, apoi urcă la 4 m și am crezut că duce la suprafața. Dar de fapt cobora în pantă descendentă. Noi ne-am întors de la adâncimea de 55 m, dar galeria coboară în continuare. În acel sifon am întins 300 m de fir ghid, deci și acel sifon este unul lung„.

Conform dr. Cristian Ciubotărescu, în urma colaborării internaționale, sifonul terminal din peștera ”Coiba Mare” (”Lacul Morții”) este cea mai adâncă galerie înecată din România cu peste 92 m adâncime, și sifonul 2 din ”Izbucul Tăuz” a fost depășit descoperindu-se încă 2 sifoane și 2 sectoare aerate. De asemenea s-a efectuat o scufundare în izbucul ”Cotețul Dobreștilor”, care însă a fost scurtă, din cauza vizibilității scăzute datorate apei tulburi.

FOTO: A.S. Sfinx Gârda

[nggallery id=2324]