FOTO | „Etwas Neues” – Liceul German Sebeș și-a lansat propria revistă cu prilejul aniversării de 10 ani ai școlii
„Etwas Neues” – Liceul German Sebeș și-a lansat propria revistă cu prilejul aniversării de zece ani ai școlii
Miercuri, 1 aprilie 2026, în prezența autorităților locale, a reprezentanților Forumului Democrat al Germanilor din România, a reprezentanților unităților școlare cu predare în limba germană, respectiv a comunității școlare locale, Liceul German Sebeș a lansat primul număr al revistei „Etwas Neues. Anuarul Liceului German Sebeș” (o revistă publicată, integral, într-un format bilingv român-german).
Concepută după modelul vechilor anuare ale Gimnaziului Evanghelic Sebeș, revista „Etwas Neues” are un format caleidoscopic, între copertele sale fiind publicate atât materiale care surprind preocupările academice ale cadrelor didactice, materiale care surprind evoluția Liceului German Sebeș, materiale realizate de elevii școlii, în colaborare cu profesorii sau chiar de către elevii școlii.

Materialele publicate sunt însoțite de imagini reprezentative pentru ceea ce a însemnat și înseamnă activitatea școlii germane de la Sebeș. În plus, la finalul revistei, sunt publicate listele cadrelor didactice și ale elevilor, respectiv lista premiilor obținute de elevii Liceului German Sebeș la concursurile și olimpiadele școlare desfășurate pe parcursul anului școlar 2024/2025.
Colegiul redacțional al revistei „Etwas Neues” este condus de către doamnele profesoare Verona Maria Onofrei, Delia Cristina Răulea (în calitate de director, respectiv director adjunct), domnul profesor doctor Mihai-Octavian Groza (în calitate de redactor-șef), doamnele și domnii profesori Ioana Giurgiuman, Elena-Sorina Petra, Inge Reger, Cristina Maria Orășan, Toma Bembea, Diana-Clara Baciu, Daniel Ioan Mihalca (în calitate de redactori).
Editarea primului număr al revistei „Etwas Neues”, în condiții grafice excepționale, a fost posibilă datorită sprijinului financiar acordat de către Primăria Municipiului Sebeș.
Cei care doresc să parcurgă paginile revistei „Etwas Neues” în format electronic o pot face AICI.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Peste 8.200 de teste pentru expertiza sanitar-veterinară a alimentelor, efectuate de laboratorul DSVSA Alba în primele nouă luni ale anului 2026
Peste 8.200 de teste pentru expertiza sanitar-veterinară a alimentelor, efectuate de laboratorul DSVSA Alba în primele nouă luni ale anului 2026 Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor din cadrul DSVSA Alba a efectuat, în primele nouă luni ale anului 2026, peste 8.200 de teste pentru verificarea conformității produselor alimentare destinate consumului uman, în conformitate […]
Foto | Peste 170 de elevi din Alba Iulia, față în față cu polițiștii rutieri! Lecții esențiale pentru siguranța copiilor
Peste 170 de elevi din Alba Iulia, față în față cu polițiștii rutieri! Lecții esențiale pentru siguranța copiilor Peste 170 de elevi și cadre didactice din Alba Iulia au participat, în 20 și 21 octombrie 2026, la activități de educație rutieră organizate de polițiștii Serviciului Rutier Alba, în cadrul programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”. […]
Foto | Noi rezultate de excepție pentru sportivii de la Life is Dance, CSM Unirea și CSU Alba Iulia
Noi rezultate de excepție pentru sportivii de la Life is Dance, CSM Unirea și CSU Alba Iulia Dansatorii de la Life is Dance, CSM Unirea și CSU Alba Iulia au obținut recent noi rezultate de excepție. „Așa cum v-am obișnuit, sportivii noștri ne-au reprezentat orașul în două părți diferite. O pereche a reprezentat România în […]
