Curier Județean

FOTO| Elevii din Câmpeni, consiliați de polițiști despre prevenirea violenței în mediul școlar, bullying și cyberbullying

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| Elevii din Câmpeni, consiliați de polițiști despre prevenirea violenței în mediul școlar, bullying și cyberbullying

Elevii din Câmpeni au fost consiliați, în această săptămână, de polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în legătură cu prevenirea violenței în mediul școlar, bullying-ului, cyberbullying-ului și alte aspecte legate de siguranța lor.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, elevii Colegiului Național “Avram Iancu” Câmpeni și ai Școlii Gimnaziale Câmpeni au participat la discuții cu tematică diversă, prin intermediul căreia polițiștii i-au ajutat pe elevi să conștientizeze consecințele asociate comiterii unor fapte antisociale și ale absenteismului sau abandonului școlar.

Discuțiile s-au concentrat asupra violenței în mediul școlar, fiind explicat conceptul de bullying/ cyberbullying, s-au referit la traficul de persoane și la consecințele nefaste ale consumului de droguri, tutun și alcool de către tineri.

O altă temă de interes a fost cea privind profesia de polițiști. Elevilor le-au fost prezentate şcolile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne care pregătesc agenţi şi ofiţeri de poliţie, precum şi condiţiile pe care un candidat trebuie să le îndeplinească, pentru a participa la concursul de admitere la o şcoală de poliţie.

Au fost discutate aspecte legate de abilităţile necesare unui poliţist, avantajele oferite tinerilor ce urmează  şcolile de poliţie (gratuitate la cazare şi masă, un loc sigur de muncă la finalizarea studiilor), iar elevii au fost invitaţi să se gândească la posibilitatea alegerii unei cariere în poliţie şi au fost încurajaţi să se pregătească din timp pentru o eventuală admitere la o şcoală de poliţie.

Copiilor le-a fost reamintit și faptul că data de 25 martie are, pentru poliţişti, o însemnătate deosebită, în această zi fiind sărbătorită Ziua Poliţiei Române.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ADMITERE pompieri 2026, sesiunea septembrie – decembrie: Ultimele 4 zile până la încheierea înscrierilor la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești

Ioana Oprean

Publicat

în

ADMITERE pompieri 2026, sesiunea septembrie – decembrie: Ultimele 4 zile până la încheierea înscrierilor la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești ​Au mai rămas doar patru zile până la încheierea înscrierilor la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești. Dacă ți-ai dorit să devii pompieri, au […]

Citește mai mult

Curier Județean

Update Foto | Incendiu în Blaj: Focul a cuprins o locuință. O persoană surprinsă în interior

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu în Blaj: Focul a cuprins o locuință. O persoană surprinsă în interior Un incendiu s-a produs în dimineața zilei de joi, 1 octombrie 2026, în Blaj.  „Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu în municipiul Blaj, strada Luncii. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință, posibil […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cum va arăta tribuna stadionului din Parcul Avram Iancu din Blaj după extindere și modernizare: Capacitate de 1.500 de locuri și copertină

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va arăta tribuna stadionului din Parcul Avram Iancu din Blaj după extindere și modernizare: Capacitate de 1.500 de locuri și copertină Primăria Municipiului Blaj pregătește execuția unui amplu proiect de extindere și modernizare a tribunei existente de la Stadionul din Parcul Avram Iancu. Investiția vizează amenajarea unei tribune cu 1.500 de locuri pe scaune, […]

Citește mai mult