FOTO | Din frontul vieții, pe tărâmul poeziei: Versuri cu parfum de amintiri, scrise de un fost ofițer, care își găsește liniștea în poezie, la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia
Din frontul vieții, pe tărâmul poeziei: Versuri cu parfum de amintiri, scrise de un fost ofițer, care își găsește liniștea în poezie, la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia
După ani petrecuți în uniformă, pe frontul vieții, un fost ofițer și-a găsit liniștea pe tărâmul poeziei. Astăzi, la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia, își așterne amintirile în versuri, transformând dorul și experiențele trecute în creații pline de sensibilitate și emoții.
În liniștea căminului, timpul pare să curgă altfel pentru Ioan Văsc, fost colonel. După o viață petrecută sub semnul disciplinei și al datoriei, el a descoperit, în versuri, o nouă formă de libertate și o cale de a-și exprima trăirile și și-a transformat bătrânețea într-o poveste scrisă în poezii. După ani întregi de carieră în uniformă, în care disciplina și datoria au fost lege, a descoperit că sufletul are nevoie de altceva: de cuvinte, de emoții și de libertatea de a simți.
Notează versuri într-un caiet, pe foi învechite sau chiar în spațiile libere din reviste, versuri inspirate de natură, de viață, de oamenii din jur, în special de cei dragi. Își petrece zilele printre amintiri, pe care le transpune mai apoi în versuri. A lăsat în urmă anii de armată, dar a rămas fidel disciplinei și ordinii, doar că acum, în loc de ordine de zi, scrie poezii.

Într-o lume care are o prea mare viteză pentru cineva la vârsta senectuții, el ne amintește că timpul poate fi și frumos, atunci când îl umpli domol, cu sens. Creațiile sale pot fi auzite la serbările și evenimentele organizate la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia, cu diverse ocazii. Cu voce calmă și privirea senină, își recită poeziile colegilor de cămin și invitațiilor, texte despre viață, dor, familie, credință și amintiri. Fiecare vers poartă amprenta unui om care a cunoscut rigorile carierei militare, dar și delicatețea sufletului care simte și visează.
„Uniforma am lăsat-o demult, dar poezia mi-a devenit o altă armă, una care m-a ajutat să lupt cu singurătatea”, spune fostul ofițer, Ioan Văsc.
Repetă, mai mereu, că nu e poet, dar speră că, într-o bună zi, ar putea aduna toate poeziile într-un mic volum. Dorul de cei dragi îl inspiră. Abia așteaptă momentul în care îi va putea citi nepoatei, care anul viitor își va serba majoratul, poezia care deja este scrisă special pentru ea, pentru însemnătatea celor 18 ani.
Și nepotul său sau cei doi copii sunt sursa de inspirație pentru creațiile sale. Iar amintirile sunt legate de un altfel de act artistic. Cât a fost cadru activ, fostul ofițer vorbește despre momentele în care a dedicat colegilor, cu ocazia evenimentelor personale sau profesionale, epigrame, anecdote, poezii.
Personalul căminului și colegii îl descriu ca pe un om demn, respectuos, mereu cu o vorbă bună pentru ceilalți. Scrisul i-a devenit un prieten de nădejde, un mod de a păstra vie legătura cu trecutul și cu propria identitate.
„Poezia m-a ajutat să nu mă simt singur. În fiecare vers pun o amintire, o rugăciune sau o speranță”, spune domnul Văsc, cu o modestie dezarmantă. În ochii lui se citește încă demnitatea soldatului, dar și tandrețea celui care a învățat să vadă frumusețea în lucrurile simple.
Beneficiarii Căminului pentru persoane vârstnice din Alba Iulia sunt sprijiniți de conducerea instituției să își desfășoare activitățile preferate și să își cultive pasiunile. Fie că este vorba despre pictură, poezie sau cântec, vârstnicii sunt încurajați să își exprime talentul și să își petreacă timpul în mod plăcut și util. Astfel, viața din cămin capătă culoare și sens, iar activitățile artistice contribuie la menținerea unei stări de spirit pozitive în rândul beneficiarilor.
Indiferent de vârstă, omul rămâne un căutător de sens, iar poezia poate fi, chiar și la apusul vieții, o formă de lumină.
Povestea lui, a fostului colonel Văsc Ioan, este una despre forță interioară, sensibilitate și demnitate, un exemplu că frumosul nu are vârstă, iar poezia poate înflori oriunde, chiar și într-un cămin pentru persoane vârstnice.
ÎNDEMN
Astăzi, nu regret deloc
Că te-am mângâiat cu foc.
Câteodată, pe-delete,
Mult te mângâiam cu sete.
Azi îmi fac singur recurs,
Nu te-am mângâiat de-ajuns.
Dau îndemn la cei isteți
Mângâiați cât mai puteți.
Mângâiați-o ca pe-o zână,
Până-o puteți ține-n mână.
Mângâiați precum și popii
Cât vă mai ajută ochii.
Dar lăsând la o parte gluma
Eu, o mângâi și acuma.
Rog, fără gânduri deșarte
Este vorba despre CARTE.
A consemnat Simona Lodroman
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea
13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului (SPAP) Sebeș a lansat achiziția lucrărilor de demolare pentru construcțiile de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 59, înscrise în CF 71399 și CF 71225. Valoarea estimată a contractului este de 1.222.100 […]
La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă
La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, a pierdut lupta pentru viața sa. Radu s-a confruntat cu probleme medicale extrem de grave: tromboze ale venelor mezenterice, hipertensiune portală severă, varice digestive, […]
Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima
Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima Un bărbat aflat sub control judiciar și trimis în judecată pentru agresiune sexuală a fost arestat preventiv, după ce ar fi pătruns fără drept în […]
