FOTO/ De ziua lor, peste 450 de femei au fost sărbătorite de social-democrații din Cugir
În ambianța deosebită oferită de sala de fesivități a Complexului ,,Elegance” din Cugir, peste 450 de doamne și domnișoare (o prmieră ca număr de participante) au petrecut sărbătoarea de 8 Martie, organizată de conducerea social – democraților din Cugir.
Citește și: Mesaje de 8 Martie • Texte cu URĂRI de 8 Martie. FELICITĂRI de 8 Martie care pot fi transmise prin SMS de Ziua Femeii
Întâmpinate, cu multă căldură, urări de bine şi cu tradiţionalele garoafe roşii oferite cu zâmbetul pe buze de către membrii conducerii locale a PSD, doamnele și domnișoarele au petrecut o seară, de neuitat. Masa fesivă, cu un meniu bine ales, muzica de calitate și dansul, au creat o atmosferă de satisfacție și voie bună.
Alături de membrele și simpatizantele partidului cu trei trandafiri, s-au aflat ca invitați, președintele organizației județene Alba a PSD, deputatul Ioan Dârzu, directorul Cancelariei Instituției Prefectului – vicepreședinte al PSD Alba, Cornel Murg, prof. Monalisa Borza, inspector general adjunct, la ISJ Alba. Petrecerea a fost deschisă de președinta organizației de femei a PSD Cugir, dr. Julieta Isarie, care a transmis urări de sănătate și multe satisfacții tuturor femeile prezente la eveniment.
Citește și: Mesaje de dragoste • Mesaje de iubire • Declarații de dragoste • Mesaje de dragoste romantice care pot fi transmise prin SMS persoanei iubite
La rândul său, Ioan Dîrzu, le-a felicitat pe reprezentantele sexului frumos de ziua femeilor, în calitatea lor de mame și soții, le-a dorit tuturor participantelor, să poarte mereu primăvara în suflet, multe bucurii alături de cei dragi şi să aibă încredere în cei cărora le-au dat votul pentru a conduce destinele țării. Alocuțiunile au fost continuate de Cornel Murg cu un mesaj special pentru sărbătorite: „Să vă dea Dumnezeu sănătate, să vă bucuraţi de aceste clipe frumoase şi să aveţi parte, tot timpul, de cât mai multe astfel de zile de sărbătoare”. El a dorit să transmit un mesaj și din partea președintelui organizației PSD Cugir, Mircea Trifan, care din motive de serviciu (aflat într-o deplasare peste hotre ), nu a putut fi prezent pentru a lua parte la eveniment, dar care n-a uitat ca și în acest an să ofere un frumos cadou femeilor cu ocazia zilei de 8 Martie.
Pentru reușita acestei manifestări, merită evidențiat aportul conducerii organizației locale a PSD, a președinților de organizații constituite pe structura secțiilor de votare, din rândul cărora am putea remarca pe: Nicolae Bâldea, Constantin Sârbu, Toader Nane, Ioan Marinescu, președintele organizației de pensionari PSD, Nicolae Conțan ș.a. (C.P.)
[nggallery id=6838]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Utilaj de aproape 450.000 de lei fără TVA, cumpărat de primăria unei comune din Alba. Cum justifică necesitatea achiziției
Utilaj de aproape 450.000 de lei fără TVA, cumpărat de primăria unei comune din Alba. Cum justifică necesitatea achiziției Primăria Lopadea Nouă a demarat procedura de achiziție a unui buldoexcavator nou, cu o valoare estimată de aproape 450.000 de lei fără TVA. Anunțul de achizișie a fost publicat luni, 14 septembrie 2026 în Sistemul Electronic […]
15 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
15 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează marți, 15 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
15 septembrie 2026 | Benzina și motorina s-au scumpit: Cât au ajuns să coste carburanții la cele mai cunoscute benzinării din Alba Iulia
Benzina și motorina s-au scumpit: Cât au ajuns să coste carburanții la cele mai cunoscute benzinării din Alba Iulia Prețul la benzină și motorină au crescut, din nou, la cele mai cunoscut benzinării din Alba Iulia. Astfel, prețurile se mențin și marți, 15 septembrie, în jurul pragului de 10 lei pe litru. În aproape toată […]