FOTO | Culoar de mobilitate urbană, park&ride și depou pentru autobuze electrice la Blaj: Investiție de peste 32 de milioane de lei
Culoar de mobilitate urbană, park&ride și depou pentru autobuze electrice la Blaj: Investiție de peste 32 de milioane de lei
La confluența celor două Târnave, Mica Romă aspiră să devină un mare exemplu de îmbinare a mai multor surse de finanțare pentru rezolvarea aspectelor diferite ale aceleiași probleme mari – traficul.
În acest sens, administrația publică a municipiului Blaj a semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027, un contract în valoare totală de peste 6 milioane de euro, pentru un proiect complex de creare a infrastructurii necesare pentru mobilitatea urbană verde, nepoluantă, sănătoasă.
Proiectul „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride în Municipiul Blaj”
Proiectul „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride în Municipiul Blaj”, are valoarea totală de 32.512.247,35 lei, din care valoarea finanțării europene nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 22.752.966,46 lei, valoarea finanțării nerambursabile din Bugetul de stat este de 3.485.810,31 lei, iar diferența până la valoarea totală reprezintă contribuția beneficiarului.
Durata de implementare a proiectului este de 42 de luni, până în iunie 2029.
În cadrul prezentului proiect se urmărește crearea a unui coridor de mobilitate pe traseul: Str. Clujului – str. Gheorghe Doja – Str. Avram-Iancu – Depou și construirea unui depou pentru gararea mijloacelor de deplasare, precum și a unei parcări de tip Park&Ride.

Concret este vorba despre: reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, aferente traseului de autobuz, care vizează străzile Clujului (tronson 1 și tronson 2), acces depou, Gh. Doja și Avram Iancu, pe o lungime de 2,179 km; realizarea de piste pentru biciclete pe străzile Clujului, Gheorghe Doja și Avram Iancu în lungime de 1,852 km și achiziționarea a 2 totemuri de numărare a bicicliștilor, amplasarea a 7 rastele pentru biciclete; amenajarea de 8 stații de autobuz; construirea unui depou pe str. Clujului din structură metalică cu o suprafață de 1.176 mp, cu o capacitate de garare pentru 10 mijloace de transport în comun; construirea unei parcări de tip Park&Ride cu suprafața construită de 1.080 mp și 60 de locuri de parcare pe str. Gării; achiziționarea unui autobuz electric cu o capacitate de 20/38 (20 pasageri pe scaune și 18 pasageri în picioare); achiziționarea unui sistem de management al traficului; realizarea unui sistem de iluminat public exclusiv pe Strada Clujului, unde vor fi amplasați 32 de stâlpi și rețeaua aferentă; modernizarea traseelor pietonale din cadrul străzilor Clujului, Gheorghe Doja, Avram Iancu cu o suprafață de aprox. 5.900 mp. De asemenea, vor fi organizate campanii de conștientizare publică și de comunicare destinate promovării deplasărilor nemotorizate, utilizării transportului public, siguranța rutieră.
Principalii beneficiari ai proiectului sunt cei peste 20.000 de locuitori ai municipiului Blaj, iar beneficiarii indirecți sunt turiștii și toți cetățenii care fac naveta sau doar tranzitează municipiul Blaj, se arată într-un comunicat de presă transmis de ADR Centru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți
Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți Alba Iulia găzduiește etapa finală a competiției pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2028, iar un reprezentant al programului local de tineret face parte din juriul de experți. Zece orașe au depus candidaturi complete, într-o ediție cu […]
VIDEO | Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști
Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Alba, au desfășurat la data de 15 octombrie 2026, în intervalul orar 12.00 – 14.00, o acțiune, pe raza comunei Jidvei, care […]
Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați
Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia organizează sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare. ,,Colegiile naționale militare […]
