Sport

FOTO: CSU Rugby Alba Iulia – CS Năvodari 0-67, în prima etapă a returului Diviziei Naționale de Seniori

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Rugby Alba Iulia a pierdut, scor 0-67 (0-41), pe terenul doi al Stadionului „Cetate”, cu CS Năvodari, meciul contând pentru etapa inaugurală a returului Diviziei Naționale de Seniori.

Formația de la malul mării, clasată pe ultima treaptă a podiumului celui de-al doilea eșalon competițional, s-a dovedit o nucă mult prea tare pentru gruparea albaiuliană, vizitatorii începând extrem de decis iar în primele 15 minute au culcat în 4 rânduri balonul în terenul de țintă advers, un eseu fiind transformat.

Evident că suntem triști pentru rezultat, dar nu dezamăgiți. Dezamăgiți am fi dacă n-am juca si am vedea doar pe alții jucând. Sau am renunța. Știam că echipa din Năvodari va intra cât se poate de tare în primele 20 minute, ceea ce s-a întâmplat. Nu am găsit soluții să-i contracarăm, dar apoi am reusit să echilibrăm, cât de cât, meciul. Față de jocul din tur, când am pierdut cu 0-95, este totuși un pas înainte. Păcat că nu am reușit să marcăm, deși am fost foarte aproape. Mergem mai departe și sperăm să avem evoluții mai bune pe viitor. Încă sunt multe partide de disputat. Mulțumim celor care ne-au susținut. Hai Alba Iulia!„, a transmis istoricul Marius Rotar.

Sportul cu balon oval se întoarce în Cetatea Marii Uniri, după o pauză de aproximativ trei luni, iar gruparea albaiuliană, debutantă la acest nivel, a înregistrat a 9-a înfrângere din tot atâtea meciuri, în toamnă, la Năvodari a suferit cel mai drastic insucces, 0-95. Etapa următoare, CSU Alba Iulia va evolua în deplasare, cu Rugby Club Bârlad, sâmbătă, 25 septembrie.

CSU Rugby Alba Iulia a revenit în competițiile de rugby în 15, după ce în săptămânile trecute a participat la Campionatul Național de Rugby în 7, unde a ocupat un onorant locul 7 din 10 echipe participante (cu trei victorii și nouă înfrângeri).  Lotul echipei CSU Alba Iulia: Csongor Kis Gal, Nicolae Marin, Muntean Alexandru, Robert Naghi, Sebastian Ciocodeică, Adrian Socaciu, Ștefan Mădălin Andrei, Călin Cristian Curta, Andrei Opriș, Florin Coge (căpitan), Marcu Adrian, Procopii  Sergiu, Mihai Cozma, Gavră Cristian, Alexandru Cristian Niță, Andrei Moldovan, Andrei Borz, Pop Sergiu, Călin Balcău, Vlad Panfil, Adrian Șuteu, Tudor Cotae și Mihai Vlas, antrenor Sergiu Pop.

Foto: Lucian DANCIU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Video: CS Universitar Alba Iulia – CIL Blaj 3-4 (2-1), Cupa României Echipa din „Mica Romă”, calificare după remontada de senzație de la 1-3!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Universitar Alba Iulia – CIL Blaj 3-4 (2-1), Cupa României. Echipa din „Mica Romă”, calificare după remontada de senzație de la 1-3!! CS Universitar Alba Iulia a fost aproape să dea marea lovitură la primul meci al sezonului și să elimine pe CIL Blaj, considerată favorita disputei, Jocul din turul întâi al Cupei României a […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Metalurgistul Cugir, calificare lejeră în Cupa României, după 10-0, un scor fluviu, la Șugag!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir, calificare lejeră în Cupa României, după victoria concludentă de la Șugag, 10-0 (4-0) Dispută disproporționată în Cupa României, adjudecată de divizionara terță Metalurgistul Cugir, care s-a impus clar împotriva echipei desființată în iarnă și înscrisă în Liga 4 (al cincilea eșalon), formație la care a activat Ioan Budin (actualul director sportiv al „roș-albaștrilor”). […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, victorie concludentă în primul amical, 7-0, cu Olimpic Zărnești | Dublă Niakate, la debut

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, victorie concludentă în primul amical, 7-0, cu Olimpic Zărnești | Dublă Niakate, la debut Aflată în cantonament centralizat la Poiana Brașov, CSM Unirea Alba Iulia a repurtat o victorie concludentă, scor 7-0 (4-0), la primul amical sub comanda lui Cristian Pustai, cu divizionara terță Olimpic Zărnești. Citește și: CSM Unirea Alba […]

Citește mai mult