Curier Județean

FOTO: Condiții la cele mai înalte standarde în arestul IPJ Alba. Aer condiționat și televizoare în camere, club și aparate de gimnastică în curte

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de modernizare a Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au fost finalizate. Acesta asigură condiții de cazare și măsuri de securitate la standarde europene, fiind printre cele mai moderne din România.

În perioada 2018 – 2019 au fost efectuate lucrări de consolidare, extindere și modernizare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

S-a înlocuit instalaţia electrică, sistemul de iluminare şi sistemul de distribuire a semnalului TV, fiind instalat şi sistem de radioficare. De asemenea, a fost refăcut sistemul de canalizare.

Au fost renovate camerele de deţinere şi au fost recompartimentate, suprafaţa a fost mărită, iar în interiorul acestora s-au amenajat spaţii destinate activităţii igienico-sanitare care cuprind duş, cada de duş, chiuvetă, vas de WC, oglindă şi ventilator. În fiecare cameră au fost instalate aparate tv și aparate de aer condiționat.

Ferestrele exterioare au fost schimbate şi permit iluminarea și aerisirea suficientă a spațiului, iar uşile camerelor au fost înlocuite cu uşi metalice dublate de grilaj metalic. Lumina artificială corespunde standardelor tehnice recunoscute în domeniu.

Spaţiul de detenţie respectă demnitatea umană şi întruneşte standardele sanitare şi de igienă, fiind dotat astfel încât să ofere persoanelor lipsite de libertate condiții pentru dormit, servirea mesei şi păstrarea bunurilor personale.

Cele 15 camere de deţinere au o capacitate totală de 30 de locuri.

De asemenea, în urma lucrărilor de reabilitare a fost amenajat un club, un cabinet medical, precum şi o cameră în care se poate acorda dreptul la vizită intimă.

Pereţii aferenţi celor două curţi de plimbare au fost consolidaţi, iar în interiorul curţilor au fost montate aparate de gimnastică pentru efectuarea de exerciții fizice și elemente fixe pentru asigurarea odihnei și relaxării.

Au fost instalate posturi fixe de telefonie publică pentru asigurarea, în mod corespunzător, a dreptului la convorbiri telefonice şi au fost îmbunătăţite sistemele de pază şi siguranţă şi eficientizate activităţile poliţiştilor care desfăşoară activităţi în cadrul centrului.

În cadrul centrului au fost amenajate spații în care se efectuează audierea persoanelor custodiate și audieri de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din penitenciar, în procedurile de refuz de hrană sau plângeri împotriva condițiilor de detenție. Se asigură dreptul la vizită cu apărătorii aleși, cu psihologul, cu preotul pentru asistența religioasă, cu reprezentați diplomatici, în cazul persoanelor cu cetățenie străină și întrevederi cu reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale, cu atribuții în respectarea drepturilor omului.

Valoarea investiției a fost de 2.783.094,85 lei, cu T.V.A., iar contractul a fost atribuit, prin licitaţie publică şi executat de către SC LINCOLN SRL.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Zero amenzi aplicate la Alba Iulia proprietarilor de terenuri cu ambrozie: Au fost trimise aproape 20 de notificări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Zero amenzi aplicate la Alba Iulia proprietarilor de terenuri cu ambrozie: Au fost trimise aproape 20 de notificări Sezonul ambroziei, aflat în plină desfășurare în această perioadă a anului, le dă bătăi de cap persoanelor din Alba Iulia care suferă de alergii. În acest context, administrația locală din Alba Iulia a transmis 19 notificări proprietarilor […]

Citește mai mult

Curier Județean

Utilaj de aproape 450.000 de lei fără TVA, cumpărat de primăria unei comune din Alba. Cum justifică necesitatea achiziției

Bogdan Ilea

Publicat

în

Utilaj de aproape 450.000 de lei fără TVA, cumpărat de primăria unei comune din Alba. Cum justifică necesitatea achiziției Primăria Lopadea Nouă a demarat procedura de achiziție a unui buldoexcavator nou, cu o valoare estimată de aproape 450.000 de lei fără TVA. Anunțul de achizișie a fost publicat luni, 14 septembrie 2026 în Sistemul Electronic […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

15 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează marți, 15 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult