FOTO| Clubul Lions Alba Iulia a donat o pianină Liceului de Arte „Regina Maria”
Lions Club Alba Iulia şi Liceul de Arte „Regina Maria” anunţă derularea cu succes a unei noi etape a proiectului „100 de instrumente pentru tinere talente”, la finalul căreia o pianină nouă a fost donată de Clubul Lions liceului albaiulian.
În luna martie, una dintre consecințele pandemiei de COVID-19 a fost închiderea școlilor, astfel că planurile noastre de a organiza un mini-concert de pian în cadrul liceului au trebuit să fie amânate.
Cu prilejul predării oficiale a pianinei, directorul Liceul de Arte „Regina Maria”, domnul profesor Ioan Chiciudean, şi preşedintele asociaţiei Lions Club Alba Iulia, doamna Alina Curea, au ţinut să mulţumească tuturor celor preocupaţi de evoluţia artistică a tinerelor albaiulieni și care au efectuat donații în cadrul campaniei derulate în primele trei luni ale acestui an.
Astfel, o parte din suma de bani necesară a fost obţinută în luna decembrie 2019 prin vânzarea de globuri pictate manual de elevii Liceului „Regina Maria”. O altă parte a fost colectată din donaţii efectuate de participanţii la concertele de muzică organizate de liceu în parteneriat cu Clubul Lions în luna decembrie. În fine, în luna februarie 2020, membrii Lions Club Alba Iulia şi membrii Leo Club Alba Iulia Fortress au realizat cu multă migală peste 200 de mărţişoare pe care le-au vândut apropiaţilor, în vederea obţinerii de fonduri necesare achiziţiei pianinei.
Pianina şi un scaun reglabil pe înălţime au fost achiziţionate cu suma de 10.000 lei, urmând a fi folosite de elevii instituţiei de învăţământ care studiază acest instrument. În cadrul proiectului „100 de instrumente pentru tinere talente”, derulat de Clubul Lions, au fost achiziţionate pe parcursul anului 2019 mai multe instrumente pentru elevii Liceului de muzică şi Arte Plastice „Regina Maria”. Este vorba despre un contrabas, o violă şi două viori. A fost donat de asemenea și un flaut. Membrii Clubului Lions Alba Iulia vor continua proiectul de donaţie de instrumente muzicale pentru instituţia de învăţământ, mobilizând în perioada următoare noi resurse în acest scop.
Începuturile liceului „Regina Maria” din Alba Iulia sunt legate de anul 1971, când se aproba înfiinţarea unei secţii de muzică si arte plastice, cu program suplimentar, pe lângă Școala Generală nr. 1 Alba Iulia. Pe parcursul celor 49 de ani de existenţă, profesorii instituţiei au format numeroşi muzicieni şi artişti plastici valoroşi.
Lions Club Alba Iulia este parte componentă a celei mai mari organizaţii de voluntari din lume – Lions Clubs International, care numără 1,4 milioane de membri, însemnând 48000 de cluburi în peste 200 de țări. Domeniile în care Lions Club Alba Iulia desfăşoară activităţi de voluntariat sunt sănătate publică, ecologie, sport şi cultură.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Indexare pensii 2027 | Cabinetul Veștea dorește majorarea pensiilor și digitalizarea totală a serviciilor pentru pensionari
Cabinetul Veștea dorește majorarea pensiilor și digitalizarea totală a serviciilor pentru pensionari Indexarea pensiilor din 2027, digitalizarea completă a serviciilor pentru pensionari și extinderea rețelei de servicii sociale în mediul rural se numără printre principalele măsuri incluse de Cabinetul Veștea în programul de guvernare pentru domeniul muncii și protecției sociale. Citește și: Când se dau pensiile […]
22-23 iunie 2026 | Cod galben de inundații în Alba și alte județe: Cursurile de apă vizate
22-23 iunie 2026 | Cod galben de inundații în Alba și alte județe: Cursurile de apă vizate Luni, 22 iunie 2026 a fost emisă o Atenționare Hidrologică de Cod galben, valabilă în intervalul 22 iunie, ora 12:00 – 23 iunie, ora 09:00, ca urmare a precipitațiilor prognozate și propagării. Atenționarea vizează scurgeri importante pe versanți, […]
Învestirea Guvernului Veștea: Când se întrunește plenul comun al Parlamentului pentru votul decisiv
Învestirea Guvernului Veștea: Când se întrunește plenul comun al Parlamentului pentru votul decisiv Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis ca plenul comun în care se va da votul în cazul Guvernului condus de Adrian Veștea să aibă loc luni, 22 iunie 2026, începând cu ora 21:30. Tot luni, 22 iunie 2026, de la ora […]









