Curier Județean

FOTO: Ceremonie de schimbare a colanului și președintelui Rotary la Aiud. Adriana Duna va conduce clubul, în următorul an

Ioana Oprean

Publicat

în

În Salonul „Giorgia” din municipiul Aiud, a avut loc, joi seara, un eveniment deosebit, prilejuit de întâlnirea membrilor şi invitaţilor Rotary Club Aiud, cu ocazia ceremoniei de predare a colanului şi schimbarea Preşedintelui Clubului. Această schimbare se produce anual, de fiecare dată luna iunie. La această ceremonie, Rodica Pungea, preşedintele din 2017-2018, al Rotary Club Aiud, a predat colanul Adrianei Duna, care este noul preşedinte în perioada 2018-2019.

Printre principalii invitați la predarea colanului de președinte al Rotary Club Aiud s-anumărat domnul Vasile Gavrilă, asistent guvernator district 2241 Romania și Republica Moldova.

Ceremonia a debutat cu imnul Rotary Club şi imnul de stat al României, după care au luat cuvântul doamna Rodica Pungea care a făcut o succintă prezentare a proiectelor care au fost derulate în perioada mandatului ei de președinte.
Dintre obiectivele şi punctele principale, ale celui de al patrulea an de la înfiinţare a Rotary Club Aiud, în raportul prezentat de Rodica Pungea, preşedintele din 2017-2018, au fost menţionate următoarele realizări: proiectul umanitar „Masa de sărbători”, în cadrul căruia zeci de familii au rimit ajutor de Sărbătorile Pascale și de Crăciun; bal de caritate pentru susținerea financiară a clubului de Fotbal ASC „Juniorul” Aiud unde activează aproximativ 50 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani; plantatul a peste 850 de arbori în colaborare cu Romsilva și Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea”; expoziție dse pictură cu vânzare de la care o parte din banii rezultați au fost donați Asociației „Speromax” Alba. În plus de acestea s-a acționat pentru dezvoltarea, administrarea şi organizarea clubului; asigurarea unui buget financiar anual; stabilirea dispoziţiilor executive ale Clubului; clarificarea sistemului de plată pentru evenimentele sociale; documentaţii pentru facerea şi primirea de plăţi; emiterea regulată a declaraţiilor individuale lunare de cotizaţii; înfiinţarea de registre ale tranzacţiilor financiare intr-un format care va furniza informatii pentru bugetele financiare viitoare.

Dintre proiectele Clubului Rotary Aiud, care stau în faţa noului preşedinte Adriana Duna, demnă de menționat este realizarea unei săli de sare pentru copiii din învățământul preșcolar aiudean. Potrivit noului președinte proiectul costă câteva mii bune de euro și va consta în amenajarea unui spațiu de recreere și helioterapie în mediu cu ioni de sare pentru copii din unitățile de învățământul preșcolar aiudean.

Dorel Lazăr


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Echipele sportive ale Colegiului Militar din Alba Iulia, „team building” la Arieșeni: „Succesul în sport se obține și prin coeziunea echipei”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Echipele sportive ale Colegiului Militar din Alba Iulia, „team building” la Arieșeni: „Succesul în sport se obține și prin coeziunea echipei” Elevii care fac parte din loturile sportive ale Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia s-au bucurat de un weekend la munte pentru a se relaxa, a face mișcare, a socializa și a-și consolida […]

Citește mai mult

Curier Județean

12 – 20 martie | Două transporturi agabaritice de aproape 100 de tone vor traversa județul Alba: Sunt transportate componente de eoliană

Bogdan Ilea

Publicat

în

12 – 20 martie | Două transporturi agabaritice de aproape 100 de tone vor traversa județul Alba: Sunt transportate componente de eoliană Două transporturi agabaritice care duc componente de eoliană vor tranzita și județul Alba în perioada 12 – 20 martie, pe traseul A1 – Lancrăm – A10. Vehiculele au dimensiuni considerabile, cu o lățime […]

Citește mai mult

Curier Județean

Competiția Business Plan 2026, etapa județeană Alba: Elevi de la Colegiul Economic din Alba Iulia vor reprezenta județul la faza regională de la Brașov

Ioana Oprean

Publicat

în

Competiția Business Plan 2026, etapa județeană Alba: Elevi de la Colegiul Economic din Alba Iulia vor reprezenta județul la faza regională de la Brașov În data de 12 martie 2026 a avut loc etapa județeană Alba a competiției Business Plan, organizată în cadrul proiectului „Creșterea relevanței formării profesionale inițiale prin anticiparea nevoilor de formare profesională […]

Citește mai mult