FOTO: Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Cugir la ceas aniversar. Vistian Blaga, reales președinte pentru un mandate de patru ani
Casa de Cultură din Cugir a găzduit vineri, Adunarea generală a reprezentanților Casei deAjutor Reciproc a Pensionarilor(CARP) ,,Solidaritatea” Cugir, eveniment pe a cărei agendă de dezbatere s-au aflat: Raportul Consiliului Director privind activitatea desfășurată pe anul 2016; Planul de acțiune al Consiliului Director pe anul 2017; Execuția bugetară și raportul cenzorului pe anul 2016; Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2017; Alegerea președintelui CARP, a Consilului Director și a cenzorului.
Raportul prezentat de președintele asociației, Vistian Blaga a evidențiat rezultate obținute de CARP Cugir pe 2016 într-un moment special, în care, anul acesta se împlinesc 50 de ani de când a luat ființă CARP ,,Solidaritatea” Cugir. O instituție pusă din 1967 în slujba persoanelor vârstnice, care le apără interesele, îi ajută în moment grele, le acordă importanța și ajutorul de care au nevoie.
,,Rolul nostru, al CARP-ului este acela de a ajuta persoanele vârstnice să aibă o bătrânețe mai ușoară și activă, iar aceștea la rândul lor, cu experiența și cu economiile lor, cu ajutorul de la noi, să-i ajute pe cei tineri să se integreze mai ușor în viață, creîndu-se în acest mod o adevărată solidaritate între generații”, arăta raportorul.
Din datele prezntate celor aproape 50 de delegați prezenți la reuniunea de bilanț rezultă că asociația din Cugir numără la ora actual aproximativ 1.800 de membri, iar în anul 2016 au fost aprobate și plătite 678 cereri de împrumut în valoare total de 1.8oo.120 lei. În cursul anului trecut, din veniturile casei, consiliul director a aprobat acordarea de ajutoareerambursabile unui număr de 239 de membrii în valoare de 42.041 lei, care reprezintă: ajutoare de deces, ajutoare pentru proteze dentare și auditive, pentru ochelari de vedere, pentru bilete de tratament, sprijin pentru sărbătorirea ,,Zilei Persoanelor Vârstnice” ș.a.
Tot în 2016 a fost continuată acțiunea ,,Bunicii CARP Cugir”, preocupare ce a constat în vizitarea la domiciliu a unui număr de 6 membrii, cu vârsta de peste 85 de ani. Acestora li s-a înmânat câte o recompensă în bani, o diplomă aniversară și li s-au făcut fotografii, care au fost publicate în revista ,,OMENIA”. Potrivit Raportului, în cursul anului trecut, la sediul CARP au fost organizate cu sprijinul Consiliului Director, audiențe susținute de Casa Județeană de Pensii Alba, la care s-au prezentat peste 100 persoane din Cugir, dar și din localitățile vecine.
Referindu-se la activitatea din cadrul Clubului CARP Cugir, Vistian Blaga a spus: ,,La club au loc activități culturale, precum: pregătirea corului pentru sărbătorile de iarnă, jocuri de șah, table și cărți, lecturi din cărțile existente în biblioteca clubului. Tot în incinta acestuia se desfășoară în fiecare zi de luni ,,Cercul Herbalife”, care face expuneri pe tema ,,Cum să trăim sănătoși”, iar consultațiile oftalmologice organizate de asociație cu firme de specialitate în domeniu au devent o preocupare de bază”. La ultimul punct de pe ordinea de zi delegații au ales conducere a CARP Cugir și cenzorul asociației. În funcția de președinte al Consiliului Director a fost reales pentru un mandate de patru ani Vistian Blaga, iar ca membrii: Mihail Breaz și Simion Voișan. Angela Gârlea a fost aleasă în funcția de cenzor.
Primăria Cugir a fost reprezentată la eveniment de către directoarea Casei de Cultură, prof. Rodica Florea.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=3822]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul
Peste un kilometru de drum comunal modernizat la Crăciunelu de Sus: 1.205 metri de asfalt, 1,3 kilometri de șanțuri și cinci podețe. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat public decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Refacere drum de interes local Drum Comunal DC32 […]
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Coșlariu care a lovit un bărbat cu pumnul în față: Decizie la Judecătoria Alba Iulia Un tânăr de 21 de ani din Coșlariu a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru lovire sau alte violențe, după un conflict din aprilie […]
Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia
Doi acumulatori furați de trei tineri dintr-o mașină parcată: Ce a decis Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat miercuri, 28 octombrie 2026, sentința în dosarul a trei tineri acuzați de furt calificat, comis la Sântimbru. Niciunul nu va merge, deocamdată, la închisoare. Soluția poate fi atacată cu apel în 10 zile de la […]
