FOTO: Carnavalul toamnei, la Clubul Copiilor Blaj. Scenetă, poezii dedicate fructelor și legumelor, cântece, jocuri și expoziții
Unul dintre c
ele mai colorate şi aromate anotimpuri, toamna, a fost sărbătorit cu mare entuziasm de copiii de la Clubul Copiilor Blaj, joi, 26 octombrie 2017, începând cu ora 12.00.
Cu această ocazie, într-un decor specific frumosului anotimp în care ne aflăm, copiii care frecventează cercurile artistice de la Clubul Copiilor Blaj au interpretat sceneta “Carnavalul toamnei”. Costumaţi în cele mai năstruşnice straie, prichindeii au recitat poezii dedicate celor mai gustoase fructe şi legume, pline de savoare şi vitamine. A fost prezentat de asemenea, un scurt program artistic în limba engleză şi limba germană: “The rainbow colours”, “Rain, rain, go away”, “How many fingers”, “Guten Tag! Guten Tag!”, “Wir sind kleine Geister”, “Nummernlied”.
Atmosfera a fost întreţinută şi de spiritul sărbătorii cu origini celtice, Halloween-ul, care a pătruns şi pe meleagurile noatre, în ultimii ani.
Din programul acestei adevărate sărbători nu au lipsit cântecele şi jocurile de mişcare, program artistic grupat sub denumirea “Toamna cea frumoasă şi darnică”.
Evenimentul a fost pentru elevi şi un bun prilej de a-şi prezenta lucrările, creaţii plastice, constând în desene, picturi, colaje, sugerând aspect de toamnă, în cadrul expoziţiei “Zâmbetul toamnei în culori”.
Toamna este anotimpul schimbărilor, al melancoliei, culori atât de diferite şi, totuşi, atât de bine combinate, de la cele mai aprinse până la tonurile cele mai pale, pasteluri cum n-ai ocazia să priveşti prea des, nuanţe pe care doar natura în măiestria ei a reuşit să le aducă la desăvârşire. Copiilor le place să reproducă natura, să-şi v
adă expuse lucrările, să îşi arate cu mândrie realizările tuturor celor care sunt în preajma lor – prieteni, musafiri, cadre didactice şi părinţi – indiferent de vârsta lor.
Munca de creaţie a elevilor a oferit rezultate care au meritat să fie cunoscute şi preţuite.
Evenimentul s-a dorit a fi o celebrare a talentelor, a creativităţii, a muncii depuse de elevi, călăuziţi cu pasiune de cadrele didactice.
”Activitatea marchează o nouă acţiune din multe alte activităţi pe care Clubul Copiilor Blaj le desfăşoară în cadrul proiectelor de parteneriat cu şcolile şi grădiniţele din municipiul Blaj.
Bucuria cea mai mare a costat în realizarea picturilor pe fetele copiilor, reprezentând personaje și eroi din cele mai îndrăgite basme”, au transmis reprezentanții Clubului Copiilor Blaj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
6-7 noiembrie 2026 | Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”
Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei” Casa de Cultură a Studenților Ploiești, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, organizează cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”, eveniment care se va […]
Foto | Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia Un stilus roman, piesa propusă pentru a fi exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a fost descoperită prin cercetare arheologică preventivă efectuată în zona vestică de extindere a Cimitirului Municipal (Maieri) […]
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]
