Sport

FOTO: Campionatul Județean de Fotbal în sală, Spicul Daia Română, campioana surpriză din 2023!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Spicul Daia Română a câștigat ediția a 6-a a Campionatului Județean de Fotbal în Sală, competiție organizată de Asociația Județeană de Fotbal Alba, care în 2023 a strâns 18 echipe la start și are până în prezent 6 campioane diferite.

Reluat după o pauză de 2 ani, cauzată de pandemia de coronavirus, turneul de futsal a avut o învingătoare surpriză, marea favorită fiind cotată Inter Unirea, echipă ce repurtase victorii pe linie până la finală și singura prezentă în “careul de ași” în 2020. “Spicarii” au reușit însă să dea lovitura, asta după ce în faza secundă au avut emoții cu calificarea, bucurându-se pentru adjudecarea trofeului în fața fanilor, în noua Sală de sport din Daia Română, inaugurată cu acest prilej. Dăienii au avut și doi jucători care au cucerit trofee individuale, portarul Adrian Cibu și cel mai bun jucător – Dan Greapcă, în vreme ce finalista a dat golgheterul turneului – Sebastian Șimandi.

Ne bucurăm că am adus trofeul la Daia, în această minunată comunitate. Cu această ocazie a fost inaugurată și cocheta sală de sport și trebuie să mulțumim primăriei comunei, prin primarul Visarion Hăprian, pentru ajutorul oferit în dezvoltarea sportului local și al tinerilor sportivi. Băieții meritau să câștige și trebuie să le apreciem munca și devotamentul“, a transmis Iosif Iancu, reprezentantul campioanei din 2023.

Rezultate:

*semifinale: Inter Unirea – Șoimii Vințu de Jos 9-2 (4-1): Ilea (1), S. Șimandi (5, 7, 14, 23), A. Gherman (21, 25), Helerea (24), P. Mărginean (32)/ Trăscăian (3), D. Suciu (33); Energia Săsciori – Spicul Daia Română 1-7 (0-3): Cojocaru (39)/ Greapcă (3, 23), Hada (5), Ispas (15), Uță (25), Beda (28, 30);

*finala mică: Șoimii Vințu de Jos – Energia Săsciori 1-8 (1-4): Trăscăian (15)/ Cojocaru (9, 13), R. Anghel (11, 35), Plitea (17), Sava (22), R. Morariu (37), Manolache (39);

*finala mare: Inter Unirea – Spicul Daia Română 4-8 (2-2): Șimandi (5, 19, 33), Onișor (30)/ Greapcă (9, 27, 29, 39), Hada (18, 36), Nazarie (26), R. Mihălțan (32).

Loturile semifinalistelor:

*Spicul Daia Română: Adrian Cibu, Achim Cibu, Andrei Uță, Zaharie Hileagă, Zenga Nazarie, Marius Beda, Alexandru Ispas, Raul Mihălțan, Adrian Păcurar, Dan Greapcă, Alexandru Hada, Visalon Moldovan, Alexandru Scheau, Florin Schiau, Gheorghe Schiau. Antrenor Gheorghe Scheau; oficial Iosif Iancu;

*Inter Unirea: Eneie Țiboc, Emanuel Vereș, Alin Gherman, Cristian Onișor, Paul Mărginean, Andrei Bălan, Cătălin Ilea, Andrei Helerea, Alexandru Gabor, Sebastian Șimandi. Antrenor Emil Periat, oficial Marius Chirilă.

*Energia Săsciori: Cornel Aloman, Ionuț Plitea, Răzvan Morariu, Cătălin Cojocaru, Aurel Vulcu, Robert Anghel, Nicolae Manolache, Alin Mărginean, Claudiu Petrișor, Bogdan Vonica, Bogdan Sava. Antrenor Ioan Faur, oficial Ioan Adrian Faur.

*Șomii Vințu de Jos: Andrei Albu, Ion Trăscăian, Alexandru Albu, Ioan Fleacă, Răzvan Marian, Horațiu Nistor, Andrei Albu, Vasile Stoica, Denis Suciu, Cristian Albu. Antrenor Ion Trăscăian, oficial Ioan Corcheș.

La festivitatea de premiere organizată de Asociația Județeană de Fotbal Alba (a fost prezent și Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba) s-a acordat distincții pentru arbitrii finalei (Robert Vlad și Sergiu Gligor, ambii din Alba Iulia), golgheter (Sebastian Șimandi – Inter Unirea), cel mai bun portar (Adrian Călin Cibu – Spicul Daia Română) și cel mai bun jucător (Dan Ștefan Greapcă – Spicul Daia Română), premiile constând în trofee, mingi și medalii.

În prima fază a competiției a fost eliminată Hidromecanica Șugag, câștigătoarea din 2020 (finală la Sebeș, cu Inter Ciugud, scor 7-4), iar în edițiile anterioare s-au impus Mureșul Vințu de Jos (2016, la Ocna Mureș, 6-1 cu Olimpia Aiud), Inter Ciugud (2017, la Săsciori, 3-0 cu Olimpia Aiud), Fortuna Lunca Mureșului (2018, la Sebeș, 2-1 cu Olimpia Aiud) și CIL Blaj (5-4 cu Voința Stremț, la Alba Iulia).

Foto: Asociația Județeană de Fotbal Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Video: CSM Unirea Alba Iulia, marea favorită la promovare, o nouă deziluzie! Start ratat de sezon, Cordeiro, iarăși eroul negativ!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, marea favorită la promovare, o nouă deziluzie! Start ratat de sezon, Cordeiro, iarăși eroul negativ! CSM Unirea Alba Iulia, marea favorită la promovare, a oferit o nouă deziluzie, la Cugir, în derby „de Alba”, cu Metalurgistul Cugir, scor 2-2. Cu un cuvânt de laudă pentru „roș-albaștrii”, care au revenit în două […]

Citește mai mult

Sport

CSU Alba Iulia – CSM Deva 0-0, studenții – fără victorie! Meci cu trei eliminări și penalty ratat, Jude, de la oaspeți!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Alba Iulia – CSM Deva, în Liga 3, etapa a patra, a fost o remiză albă CSU Alba Iulia – CSM Deva, în Liga 3, etapa a patra, s-a încheiat la egalitate, remiză albă, într-o partidă cu trei eliminări, una la CSU, două la Deva, una albaiulianul Andrei Roșu, și un penalty ratat de […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2 (0-1), în derby „de Alba”! „Roș-albaștrii”, iarăși piedică pentru pretendenta la Liga 2

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2 (0-1), în derby „de Alba”! „Roș-albaștrii”, iarăși piedică pentru pretendenta la Liga 2 Un derby „de Alba” incendiar, între două combatante aflate în suferință, Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia, scor 2-2 (0-1). Golul egalizator a fost marcat de rezerva Bura (90), la o lovitură liberă […]

Citește mai mult